Ministerul Educației Naționale organizează simulările examenelor naționale de la clasele a VIII-a și a XII-a în luna martie, în perioade distincte și nu suprapuse cum se anunțase anterior. Astfel, MEN va organiza, în perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, iar în intervalul 19 – 22 martie 2018 simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat. Potrivit unui comunicat al MEN, la cele două simulări sunt aşteptaţi să participe aproape 500.000 de elevi din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a, dintre care circa 12 000 de elevi din Gorj.
Simularea Evaluării Naţionale se va desfăşura după următorul calendar: 5 martie – Limba şi literatura română; 6 martie – Matematică; 7 martie – Limba şi literatura maternă; 16 martie – comunicarea rezultatelor.
Simularea probelor scrise de la Bacalaureat se va desfăşura după următorul program (comun pentru clasele a XI-a şi a XII-a): 19 martie – Limba şi literatura română/E)a); 20 martie – Limba şi literatura maternă/E)b) şi 21 martie – proba obligatorie a profilului/E)c).
Proba la alegere a profilului şi specializării va avea loc joi, 22 martie, şi va fi susţinută exclusiv de elevii clasei a XII-a. Rezultatele obţinute vor fi comunicate în data de 30 martie.
“Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe http://www.subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea”, precizează MEN.
Totodată, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte.