UBB, din nou în război cu MEN


 

 

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) contestă metodologia de clasificare şi ierarhizare a universităţilor româneşti propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale. Conducerea UBB consideră că metodologia propusă de minister pentru realizarea acestui clasament este “complet greşită” şi că, dacă a fost creată cu rea-intenţie, atunci demersul vizează siguranţa naţională.

“Ministrul actual al educaţiei ţine cu orice preţ să finalizeze clasificarea universităţilor (incluzând ierarhizarea domeniilor de studii). Dânsul şi-a exprimat deja public viziunea şi aşteptările de la un astfel de demers în momentul în care a afirmat că Universitatea din Bucureşti nu merită gradul de încredere ridicat şi că Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca nu este nicidecum competitivă, aşa cum se crede. În acest proces şi-a luat ca partener principal ARACIS şi a găsit un grup de ‘experţi internaţionali’ care să-i implementeze viziunile politice. Din păcate, metodologia propusă este una complet greşită. Dacă a rezultat din neştiinţă, este îngrijorător, dar lucrurile încă pot fi corectate. Dacă a rezultat însă din rea-intenţie, atunci acest demers este unul care vizează siguranţa naţională!”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii cele mai mari universităţi din România susţin că ARACIS este o instituţie care “poate excela eventual în acreditarea universităţilor”, însă nicidecum în clasificarea sau ierarhizarea lor, demersuri care presupun elemente de competitivitate şi excelenţă academică.
“Ca urmare a acestei confuzii, metodologia propusă pentru clasificare/ierarhizare este contaminată cu criterii de acreditare. Într-adevăr, dacă în clasamentele internaţionale de referinţă ale universităţilor (şi ierarhia domeniilor de studii) peste 80% dintre indicatori sunt legaţi de competitivitate-excelenţă, în metodologia propusă de minister acest procent se situează în jurul valorii de 27% pentru clasificarea universităţilor şi de aproximativ 20% pentru ierarhizarea domeniilor de studii, restul fiind indicatori de acreditare (ex. numărul de săli de clasă) congruenţi cu filosofia ARACIS şi/sau invenţii locale (ex. publicaţii comerciale), ambele seturi de indicatori atenuând şi chiar inversând diferenţele de competitivitate-excelenţă academică dintre universităţi”, mai precizează sursa citată.
Astfel, conducerea UBB solicită Guvernului să nu permită un astfel de demers, care urmăreşte “înlocuirea realităţii academice cu clasamente şi ierarhii politice”, subliniind că riscul nu este atât pentru universităţile tradiţionale din marile centre academice ale ţării, cât pentru competitivitatea României şi imaginea acesteia în spaţiul european şi internaţional.
“Le reamintim experţilor internaţionali care servesc viziunile ministerului că România nu este un teren în care să-şi testeze experimental propriile metodologii şi îi avertizăm să nu propună metodologii care nu ar fi congruente cu bunele practici internaţionale (şi care nu ar fi acceptate în propriile lor ţări). Nu avem nevoie în mediul academic românesc de un nou scandal, similar celui legat de alimentele de calitate scăzută trimise în Europa de Est. Nu avem nevoie de metodologii experimentale pentru clasificarea universităţilor româneşti”, se mai arată în comunicat.
Conform comunicatului, UBB va fi un partener constructiv şi serios al oricărui demers de clasificare şi ierarhizare care corespunde bunelor practici internaţionale. Astfel, în mesajul conducerii instituţiei de învăţământ superior se arată că în România ar trebui stabilite trei clase de universităţi – locale/regionale/naţionale, iar fiecare clasă să fie definită prin indicatori şi roluri academice şi sociale specifice.
“Iar apoi fiecare universitate din România poate alege clasa în care să fie analizată/ierarhizată pe baza misiunii pe care şi-a asumat-o voluntar în propria Cartă. Dacă UBB, ca instituţie publică, va fi forţată de minister să intre într-un demers de clasificare/ierarhizare absurd din punct de vedere academic, o va face, deoarece este constrânsă legal, dar va protesta public şi academic (şi prin alte mijloace), iar cu prima ocazie va avea grijă ca aceste derapaje să fie corectate şi modificate ireversibil în direcţia academică corectă. Acest mesaj se aplică şi metodologiei de clasificare a şcolilor doctorale (aflată, de asemenea, în lucru, în aceeaşi formulă, minister-ARACIS)”, se mai arată în comunicat.

Sursa Agerpres

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s