Ion Ișfan, inspectorul școlar general al județului Gorj în ultimii șapte ani, se află la sfârșit de mandat. Noua conducere va fi asigurată de prof. dr. Marcela Mrejeru, profesor de istorie la CNTV și membru în conducerea filialei județene a Societății de Științe Istorice din România.
Așteptată încă de anul trecut, înlocuirea lui Ion Ișfan de la conducerea ISJ Gorj a devenit efectivă. Potrivit cotidianului GORJEANUL, ordinul de destituire al lui Ion Ișfan, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Gorj, a ajuns încă de miercuri pe faxul instituției, spun surse din instituție. Mandatul lui Ion Ișfan în fruntea IȘJ Gorj încetează pe 24 martie, în locul acestuia, ministrul Educației urmând să facă o nouă nominalizare. De luni, Ion Ișfan revine la Liceul Roșia Jiu, la catedra de matematică unde este titular.
Marcela Mrejeru, titular pe catedra de istorie de la CNTV, este un istoric apreciat al Gorjului, fiind cunoscută preocuparea domniei sale pentru studierea trecutului Bisericii de pe aceste meleaguri. Tot în aceste zile este sub tipar o lucrare dedicată monumentelor dedicate eroilor Primului Război Mondial din județul nostru. Cu o săptămână în urmă a fost invitata lui Cornel Șomîcu la emisiunea EDUcația de la N-SAT TV REGIONAL: