Profesorii vor primi bani de calculatoare dacă nu se opune Președintele


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită preşedintelui României să promulge legea prin care se acordă sprijin cadrelor didactice să îşi achiziţioneze laptopuri, calculatore ori tablete. Senatul României a adoptat în data de 28 aprilie 2020 un proiect de lege, care prevede, printre altele, faptul că „personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională şi evoluţie în carieră, precum achiziţionarea de materiale şi auxiliare didactice şi curiculare, necesare procesului instructiv-educativ”.

„Educaţia din România poate primi şansa de a merge mai departe, în mod egal pentru toate cadrele didactice şi pentru toţi elevii. Este nevoie ca Statul român să se implice până la capăt: punerea în aplicare a legii prin care se acordă sprijin cadrelor didactice să îşi achiziţioneze laptopuri, calculatoare ori tablete”, se menţionează în comunicat.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine aplicarea acestei legi, conform căreia cadrele didactice pot primi sprijinul necesar achiziţionării unor dispozitive tehnice pentru a putea ţine lecţii on- line, în condiţii optime. Sperăm că această lege nu va fi atacată la Curtea Constituţională a României, aşa cum a fost şi legea potrivit căreia numărul elevilor de la clasă ar trebui să se reducă. Vorbim despre situaţii în care clase întregi au efective de 36-38 de elevi, fapt care nu permite desfăşurarea unui învăţământ de calitate. Dacă sunt parlamentari care doresc să conteste şi această lege, aceştia trebuie să se decidă: se vrea sau nu găsirea soluţiilor necesare prin care şi România să aibă un învăţământ de calitate?”, spun reprezentanţii FSLI.

Aceştia precizează că, în urma analizelor făcute, ştiu că există cadre didactice şi elevi care nu beneficiază de echipamentele necesare pentru a se putea desfăşura acest tip de învăţare, în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Cadrele didactice au fost nevoite să îşi adapteze procesul instructiv-educativ desfăşurat în sălile de clasă, la noile condiţii, prin munca la domiciliu.

FSLI semnalează că, potrivit legislaţiei în vigoare, în momentul în care, în fişa postului, angajatorul stipulează că locul de muncă pentru lecţiile on-line este la domiciliul cadrelor didactice, acesta este obligat să le asigure toate condiţiile pentru desfăşurarea activităţii, ceea ce înseamnă că personalul didactic trebuie să aibă dispozitivele tehnice necesare.

„Ştim, de asemenea, că unităţile de învăţământ nu au fonduri pentru a pune la dispoziţia cadrelor didactice aceste echipamente, în cazul în care nu dispun de ele. Sunt numeroase situaţii în întreaga ţară în care cadrele didactice au folosit telefoanele personale pentru a le comunica elevilor teme, fişe de lucru şi alte materiale didactice. În absenţa mijloacelor didactice necesare precum: tablete, laptopuri sau calculatoare, nu putem vorbi de lecţii on-line de calitate”, mai afirmă sindicaliştii.

În consecinţă, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită preşedintelui României promulgarea acestei legi adoptate de Senat, cât mai repede, considerând că nu este loc de interese politice sau de folosirea acestei legi „pe post de ţap ispăşitor în scandalurile politice”.

Publicarea acestei legi în ”Monitorul Oficial” ar avea drept consecinţă că toate cadrele didactice din România pot fi obligate să îşi procure echipamentul necesar pentru desfăşurarea activităţii on-line. Doar aşa Ministerul Educaţiei şi Cercetării va avea toate argumentele prin care să spună că acel cadru didactic care refuză învăţarea on-line nu-şi primeşte salariul, se mai menţionează în comunicat.

Alături de această măsură, sindicalișii subliniază că este obligatorie şi formarea cadrelor didactice pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii optime. Acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede posibil, astfel încât personalul didactic şi elevii să aibă tot ceea ce este necesar pentru a nu le fi perturbat şi mai mult procesul educaţional.

„Ar fi o mare greşeală a autorităţilor să nu pună în aplicare legea care a fost adoptată de Senatul României. Cadrele didactice au nevoie de aceste echipamente tehnice pentru a putea să îşi faţă meseria, iar aici este de datoria Statului să ofere toate condiţiile necesare. Şcoala on-line este oricum o provocare pentru întreg sistemul de învăţământ românesc, pentru că, din păcate, faţă de alte ţări dezvoltate, noi suntem cu ani buni în urmă. Pandemia cu noul coronavirus a scos la lumină şi mai pregnant neajunsurile din şcolile româneşti şi neajunsurile cadrelor didactice. Este o situaţie de criză, prin care elevii şi angajaţii din educaţie sunt nevoiţi, pentru sănătatea lor, să rămână acasă. Acest tip de învăţare este o alternativă la învăţarea clasică, dar să ţinem cont şi de un alt aspect: investiţiile care s-ar face acum ar fi benefice şi în alte situaţii, cum ar fi incapacitatea de a desfăşura activitatea în sălile de clasă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, care ne pot închide şcolile. Sper ca guvernanţii să manifeste interes faţă de şcoala românească şi să pună în aplicare această lege”, a declarat Simion Hăncescu, preşedinte FSLI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.