Schimbare fără precedent la examenele naționale: un singur asistent la clasă


Propunerea de metodologie pentru organizarea examenului de Bacalaureat prevede reducerea la minimum un profesor asistent (supraveghetor), de la minimum doi, cât era în regulamentul de anul trecut. La Evaluare Națională, în 2020 Metodologia prevede doar un asistent la clasă.

Anul acesta centrele de examen vor putea fi organizate pentru doar 30 de candidați, prevede un proiect MEC. Până acum un centru de examen se organiza pentru minimum 75 de candidați, iar la o comisie erau între 250 și 450 de candidați. Fiecare liceu va fi centru de examen dacă respectă condițiile anunțate.

Noua prevedere propusă: „Se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Sunt considerate  centre de examen, cu prioritate, unitățile de învățământ care asigură următoarele condiții:

  1. permit organizarea sălilor de examen pentru candidați, astfel încât în fiecare sală de clasă să fie repartizați maximum 10 candidați,
  2. sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află în aceeași clădire,
  3. sălile sunt dotate cu sisteme de supraveghere audio-video;”

Profesorii care fac parte din comisiile de examen vor fi din alte școli decât cele în care predau, la fel ca în anii trecuți, iar în sală poate fi minimum un profesor asistent în condițiile în care sunt câte 10 elevi în clasă:

„Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact/informaticienii, sunt selectate din alte unități de învățământ decât cele din care provin candidații arondați centrelor, în conformitate cu prevederile pct. 6 alin. (2). Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent”.

Sursa: Edupedu.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.