DIDACTICA Proiecte inovative în predarea- învățarea – evaluarea on-line


             Activitatea didactică de la clasă în perioada pandemiei datorată virusului Covid -19 în acest an școlar, a stat sub semnul întâlnirilor on-line, care au încercat să suplinească, pe cât posibil,  ceea ce în mod eficient presupunea comunicarea față în față. Să accepți că schimbarea trebuie să vină de la tine ca profesor pentru a facilita relația on-line cu elevul, nu este deloc ușor de acceptat și nici de creionat, în condițiile în care fiecare este conștient de propriile sale limite, iar folosirea platformelor de învățare a reprezentat în acest context pentru mulți un real pas în spate. A fost nevoie de mobilizare și s-ar putea spune că s-a realizat în trei luni, ceea ce a lipsit  în predare de mulți ani, deși au fost urmate numeroase cursuri de predare folosind  mijloacele digitalizate.

            Ne-am propus și  să ieșim din tipar, conștienti fiind că asumarea presupune acceptare și acțiune, nu numai să gândim, ci și să punem în practică pentru prima dată metode de lucru on-line. Am gândit pentru început să realizăm un proiect prin care să atragem elevii către cunoașterea personalităților literare feminine, determinându-i astfel să se apropie de lectură. Dar nu am gândit să fie vorba despre o lectură anume, ci o lectură concentrată pe genuri și specii literare, care să antreneze competențe diverse, precum aceea de a selecta informația cea mai potrivită pentru a susține o idee, competența de a exprima în limbajul vorbit idei, care să presupună concizie în folosirea termenilor adecvați unui anumit context, coeziunea care să lege o anumită logică a textului printr-o suită de enunțuri, prin care să se stimuleze gândirea critică. Toate aceste competențe dublate de a deștepta valori, atitudini, de a stimula o anumită creativitate în prezentare, am încercat să le surprindem prin intermediul proiectului ,,PERIPLU LITERAR LA FEMININ’’.

Ce a însemnat acest proiect pentru elevi și cum anume s-a derulat? Activitatea a presupus participarea a trei clase de elevi IX A, X A și X B. Am pornit în derularea lui, axându-mă  pe următoarele repere, ca într-un jurnal de bord:

            1. CE AM FĂCUT? Am preluat idei năstrușnice promovate pe site-ul LECTURIADEI și am propus elevilor nume de autoare feminine, nume de rezonanță, fie de scriitoare, poete, din perioada interbelică, contemporană, care au avut un impact decisiv în dezvoltarea literaturii sub toate formele ei, fie comunicare scrisă, orală, care să angajeze competențe diverse precum cele de comunicare, argumentare, dezvoltarea gândirii critice, a capacității de a selecta, de a rezuma, folosind mijloace digitale.

              Proiectul a pornit așadar de la  următorul context:

,,Vă propun să realizați prezentări Power Point, dar și materiale video în care să surprindeți cel mai bine personalitatea autoarei X, făcând referire la opera autoarei, titluri care vă inspiră, să realizați recenzia unei cărți preferate, a unui volum de poezii, conținutul de idei a unei poezii, fiind cât mai originali’’.

             1.CE AM VĂZUT? Tineri minunați, inteligenți, care au surprins prin creativitate,  realizând colaje de imagini sau care s-au folosit de arta specială a desenului pentru a descrie ceea ce i-a inspirat. Copii care și-au depășit timiditatea, au acceptat noi metode de lucru și au propus perspective diverse asupra interpretării operei sau personalității unui autor.

            2. CUM AM APLICAT? Învățând noi tehnici de lucru digitale, exersând până în cel mai mic detaliu fiecare gest, apreciind opera per ansamblu, oprindu-se asupra punctelor importante, care să invite la lectură, reflecție, dezbatere, joc de rol și o gândire critică atât de consecventă.

            3. CE A REZULTAT? Peste 40 de prezentări video axate pe imagini, titluri de cărți, PPT-uri care au reușit să pună în valoare nu  numai opera unei autoare, ci personalitatea lor. 40 de încercări de a fi ei înșiși având libertatea de a alege un text fără obligații, ci pornind de la sugestii, fără dogme, pornind de la creativitatea fiecăruia.

           4. CE AM ÎNVĂȚAT? Că literatura ne aduce mai aproape de noi înșine, că în spatele banalului, se poate ascunde originalul, că, acolo unde nu te aștepți, poți descoperi oameni noi, ,,făuritori de vise’’, că e bine să depășim preconcepțiile, că a căuta în și prin literatură, înseamnă a căuta drumul spre libertatea de opinie argumentată și logică.

           5. CE AM ÎNȚELES? Că un autor este un om ca oricare altul, dar experiențele de viață diferă și cu cât încerci să cunoști, cu atât devii mai curios. S-a înțeles că e nevoie de lucru în echipă, că sarcinile de lucru implică a colabora, a ne conecta la ,,A ÎNVĂȚA CUM SĂ ÎNVEȚI’’ și cum anume să poți fi tu însuți și cât  mai original.

           6. CE AM SIMȚIT? Elevii au simțit că pot fi mai aproape unii de ceilalți prin lectură, că un proiect literar te determină să sondezi în adâncul conștiinței tale, atunci când trebuie să alegi, să selectezi ceea ce este important dintr-o multitudine de date, că depinde de tine cum înfățișezi celorlalți și valoarea unei opere, dar și cum te arăți pe tine însuți.

            7. CE VA URMA? O temă care să sondeze profunzimea fiecărui adolescent și care să reflecte raportul dintre literatură și pictură, care să dezvolte atitudini precum valorificarea frumosului, simțul estetic și care s-a cuantificat într-o temă nouă, intitulată

TABLOURI  DE IERI ȘI DE AZI – TABLOURI DIGITALE’’, care a reprezentat următoarea noastră activitate on-line. Intrucât întreaga activitate s-a desfășurat on-line, vă propun câteva imagini, Print Screen, culese de pe pagina de facebook a Colegiului Tehnic Nr. 2, Tg- Jiu. Spre exemplu, un material dedicat  autoarelor MARIA ROSETTI și ANA BLANDIANA se prezintă ca în anexa de mai jos.

     Mai multe asemenea videoclipuri se află pe pagina de facebook a Colegiului Tehnic Nr. 2, la adresa https://www.facebook.com/colegiultehnicnr2targujiu/.

     Activitatea noastră a venit ca o surpriză culturală, literară, estetică, mai ales că totul a stat sub semnul lneditului. TABLOURI DIGITALE a încercat să surprindă cât mai original, o stare, o emoție, incercând nu să fim 1 la 1 cu originalul, ci cât mai noi înșine. Pașii au venit firesc prin formularea sarcinii de lucru:

,, Reprezintă cât mai original un portret al unui pictor celebru sau anonim, ținând cont de mesajul tabloului și fără să uiți să fii cât mai tu însuți. Fii ORIGINAL, CREATIV, folosind pentru a recrea tablourile, ceea ce îți dictează inima, pornind de la intuiție și trecând prin filtrul propriei sensibilități’’.

             1. CUM AM APLICAT? Elevii au realizat diferite tablouri prin efect artistic spontan, recreând  o anumită realitate a operei, pe care au prezentat-o într-un mod inedit. Au venit cu date despre autorul tabloului, despre pictură în sine, motivându-și astfel alegerile. În funcție de propriile alegeri și-au creionat fiecare o imagine despre sine însuși, preferințe ca ,,delicii intelectuale’’.

             2. CE  A REZULTAT? Sensibilitate, emoție, conectarea din real înspre lumea artistică. Capacitatea de a-și asuma diferite jocuri de rol, interpretare hermeneutică, vizuală, scrisă, gândire critică aplicată, argumentare în alegerea unui tablou dintre altele cu subiect comun.

           Tot ceea ce s-a prezentat, realizat, a fost o parte a ATELIERULUI DE CREAȚIE ARTISTICĂ, constând în reinterpretarea unor picturi celebre printr-o fotografie.

            Vă invităm să realizați un periplu vizual încântător, un Print Screen cu Tablouri realizate de copii

       Concluzia activităților derulate on-line în acest nou context didactic, se bazează pe faptul  că a preda constituie în permanență o nouă provocare, care se reflectă și asupra elevului, însă scopul final trebuie să fie a învăța în contexte diverse care să ne apropie de idealul educațional, acela de a fi tu însuți asumat, cu propriile convingeri despre noi și ceilalți.

Prof. Cristina Diaconița

Prof. Codruța Bâzocu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.