PERSONALITĂȚI ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI GORJEAN: Profesorul Constantin V. Spătaru


Constantin V. Spătaru s-a născut în comuna Bălăcești, astăzi parte a satului Ceauru din comuna Bălești(Gorj), la data de 11 septembrie 1932. Este socotit unul dintre cei mai mari profesori de matematică pe care i-a avut Gorjul în ultimul secol.

A terminat   Liceul „Tudor Vladimirescu” la Târgu Jiu(1952), iar studiile superioare le-a făcut în cadrul Universității ”Babeș-Boliay” din Cluj, în anul 1956, unde a studiat matematică-fizică-astronomie. Rezultatele foarte bune obținute i-au adus rapid și un post de profesor de matematică la Urziceni. A mai profesat și în orașul Rovinari, iar apoi la Târgu Jiu, la Liceul „Ecaterina Teodoroiu”, unde a predat fizică. Prin reorganizarea rețelei școlare a devenit profesor  la liceul unde se formase ca elev, Liceul ”Tudor Vladimirescu”.

Activitatea sa profesională și claritatea lecțiilor sale este demonstrată de rezultatele foarte bune ale elevilor săi din clasa unde predase matematică patru ani. Din 30 de elevi al căror profesor și diriginte fusese, 29 s-au calificat printre primii la examenul de admitere. Devenise atât de renumit pentru talentul său didactic încât elevii spuneau: „Cine face matematică cu Spătaru, poate fi sigur de reușită mai departe.”

A fost o scurtă perioadă de timp și inspector școlar de specialitate reîntorcându-se, totuși, la profesia de dascăl pe care a păstrat-o până la pensionarea din 1990. Constantin V. Spătaru, „în calitate de profesor a excelat prin claritatea lecțiilor, prin ținuta științifică și tactul pedagogic; era exigent, dar corect în evaluarea cunoștințelor elevilor, înțelegător și apropiat față de aceștia. Activitatea acestuia s-a soldat cu rezultate dintre cele mai bune.”, scrie Titu Pânișoară în cartea „Oameni și întâmplări din Gorj.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.