Școala începe în 14 septembrie 2020 după cum ne lasă COVID-ul!


Școlile se vor deschide pentru noul an pe 14 septembrie 2020, așa cum s-a hotărât dinainte de pandemie, iar modul cum se va întâmpla acest lucru depinde de situația epidemiologică locală. Decizia pentru redeschiderea școlii va fi descentralizată și vor fi aplicate trei scenarii după care autoritatea locală va decide cum se va desfășura procesul de învățare, în funcție de numărul de cazuri de Covid înregistrate în localitate. Președintele Klaus Iohannis nu a lămurit importanța întâlnirii la nivel înalt pe Educație a avut loc azi la Palatul Cotroceni, cu o lună înaintea începutului anului școlar 2020-2021. 

Pe 14 septembrie 2020 începe noul an preuniversitar, pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv fizic la școală. Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate au fost au fost elaborate trei scenarii în funcție de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile, nu doar pentru școli, dar ele vor fi folosite și pentru a evalua impactul pandemiei asupra școlilor.

Declarația președintelui Klaus Iohannis: ”Am avut o întâlnire foarte importantă cu premierul şi mai mulți miniştri şi secretari de stat. Tema discuției a fost începerea anului școlar – situația învățământului din România şi măsuri specifice în vremuri de pandemie.

Am tras câteva concluzii, s-au luat câteva decizii, şi o să vă comunic datele cele mai importante pe care le avem acum şi deciziile care au fost luate astăzi, urmând ca în săptămânile care urmează să fie detaliate toate acestea şi aduse la cunoştinţa publicului.

Primul lucru important pentru elevi, pentru părinți, pentru societate în general: pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la școală.

Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate, au fost elaborate 3 scenarii, în funcție de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt general valabile nu doar pentru școli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra școlilor.

Aceste trei scenarii sunt scenariul „verde”, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puțin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19; scenariul doi, care înseamnă scenariul „galben”, între unu şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile, şi scenariul trei, „roșu,” când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă.

Aceste scenarii se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în școală. Foarte important şi vă rog să rețineți această chestiune: felul în care va funcţiona fiecare unitate școlară va fi decis local, deci, decizia se descentralizează la nivel de județ. În funcție de situația concretă, locală, se va decide dacă unitatea școlară va funcţiona după scenariul unu – „verde”, cu risc mic sau deloc; după scenariul doi – „galben”, cu risc mediu; sau după scenariul trei – numit „roșu”, care înseamnă că școala se închide de tot.

În consecință, pentru fiecare școală în parte, Comandamentul Județean pentru Situații de Urgenţă va lua decizia dacă se merge pe scenariul „verde”, asta însemnând că toți elevii merg fizic la școală, se țin cursuri normale; sau, dacă se merge pe scenariul trei – „roșu”, când nimeni nu merge la școală şi totul se desfășoară online; sau scenariul „galben”, scenariul doi, de risc mediu, care înseamnă că o parte din activități se ține în școală şi o parte se ţine în online.

Deci, încă o dată: decizia se descentralizează, se ține cont de situația concretă din localitate, chiar şi din școală şi, în funcție de asta, vom avea o decizie corectă pentru fiecare unitate școlară în parte. Încă o dată: scenariul „verde” înseamnă un număr foarte mic sau deloc de bolnavi în localitatea respectivă. La extrema cealaltă, scenariul „roșu”, mai mult de 3 persoane pe zi, în medie, în ultimele zile, înseamnă scenariu de avarie, când nu se face școală fizic, ci se învață online. Scenariul „galben” este între ele.

Scenariul „galben” înseamnă practic că grădinițele și ciclul primar merg la școală, clasele VIII și XII, care se pregătesc pentru examen, merg la școală, iar restul claselor, în funcție de decizia școlii, o parte vin la școală și o parte nu, ca să facă loc pentru distanțare suficientă pentru cei care vor merge în fiecare zi la școală.

Important de știut, învățământul online este acceptat ca învățământ normal, adică se predă materie și lucrurile merg mai departe atunci când nu se pot ține cursuri fizice, deci învățământul online este acceptat ca formă de învățământ.

Evident că pentru vremuri de pandemie este nevoie de norme sanitare speciale. Ministerul Sănătății lucrează la aceste norme – vor fi puse la dispoziția publicului. Ele implică norma de distanțare, norme de igienă, norma de dezinfecție și multe alte lucruri, care vor fi făcute publice în zilele următoare.

Vă rog să rețineți aspectele cele mai importante. Anul școlar preuniversitar începe pe 14 septembrie, majoritatea copiilor vor merge efectiv la școală, punem accent pe învățământ de calitate, pe siguranța și sănătatea elevilor și învățământul online vine să completeze învățământul acolo unde nu se pot ține cursuri fizic. Decizia, dacă elevii merg la școală sau învață online, se ia pentru fiecare școală în parte la nivel de județ, sigur, la propunerea școlii, a inspectoratului școlar, și, în final, se decide împreună cu ceilalți factori din comandamentul județean. Acestea sunt lucrurile care sunt foarte clare acum. Restul se va clarifica în diferite formate interministeriale în zilele următoare și vor fi făcute publice toate aceste date.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.