Dascălul gorjean s-a născut la 15 august 1895, în satul Rasova, din comuna Băleşti, în familia ţăranilor săraci Gheorghe şi Aniţa Mănoiu. Urmează cursurile şcolii primare din satul natal, apoi Şcoala normală Craiova. La 4 aprilie 1915, este încorporat în armată şi propus pentru Şcoala de ofiţeri de rezervă. La 4 octombrie 1915, absolvă şcoala şi este înaintat la gradul de sublocotenent. Lăsat la vatră, este numit învăţător chiar la şcoala primară din satul natal, Rasova.

În vara anului 1917 este concentrat şi, în perioada 24 iulie – 19 septembrie, participă vitejeşte la marea bătălie de la Mărăşeşti, unde a fost rănit. Tot atunci a fost decorat cu ordinul „Crucea Comemorativă” şi înaintat la gradul de locotenent. În timpul spitalizării de la Iaşi, sublocotenentul Gheorghe Mănoiu se întâlneşte cu sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, cu care se împrieteneşte şi apoi se logodeşte. Împreună înduraseră gerul de pomină şi tifosul nimicitor, în iarna şi primăvara lui 1917, şi participaseră în cadrul aceleiaşi unităţi gorjene, Regimentul 43/59 infanterie, unitate desprinsă din Regimentul 18 Gorj, la pregătirile pentru luptele ce urmau a fi date în vară. Aleasa inimii lui însă cade eroic în fruntea plutonului său. Este rănită şi, în ziua de 23 august 1917, viteaza fiică a Gorjului a încetat din viată în Spitalul Militar Iaşi.

În iulie 1925, locotenentul Gheorghe Mănoiu este avansat la gradul de căpitan şi mutat la Regimentul 19 infanterie Caracal. În perioada 1939 – 1944, a fost concentrat de mai multe ori. După actul de la 23 august 1944, căpitanul în rezervă Gheorghe Mănoiu a cerut să fie trimis pe front pentru a lupta ca voluntar. Cererea i-a fost aprobată şi a fost numit comandant de companie. De aici trimite fratelui său o scrisoare în care menţiona: „Să ştii că sunt fericit pentru că am ocazia de a lupta din nou cu arma în mână împotriva cotropitorilor germani care mi-au ucis pe Ecaterina Teodoroiu, logodnica mea”.

În luptele pentru cucerirea cotei 495 de la Oarba de Mureş, căpitanul Gheorghe Mănoiu a fost rănit grav. Cu stomacul perforat şi plămânii ciuruiţi de gloanţe, a fost transportat la spitalul din Târnăveni, unde, cu tot efortul depus de medici, în ziua de 23 septembrie 1944, bravul erou a încetat din viaţă pe masa de operaţii. Înainte de ultima bătălie, căpitanul Gheorghe Mănoiu şi ostaşii de sub comanda sa au rostit jurământul pe care, cu 27 de ani în urmă, îl rostiseră şi luptătorii de la Mărăşeşti:„PE AICI NU SE TRECE!”. Şi luptătorii români şi-au ţinut jurământul: duşmanul a fost învins, dar cei mai mulţi dintre ei se află astăzi în Cimitirul Eroilor de la Oarba de Mureş, unde se odihnesc cei 10.000 de fii ai României ce s-au jertfit atunci.

Cornel Șomîcu