510 elevi din Gorj primesc ”Bani de liceu”


Ministerul Educației și Cercetării a publicat situația statistică a beneficiarilor programului ”Bani de liceu”. Potrivit acesteia, în anul școlar 2020-2021 vor beneficia de sprijinul financiar acordat prin intermediul acestui program 28.505 liceeni din țară, între care și 510 din Gorj.

Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” se adresează elevilor care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului este de maximum 500 lei, precum şi celor care beneficiază de o măsură de protecţie, ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit precizate mai sus.
Fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 de lei/lunar. Sprijinul financiar prevăzut se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție. Se sistează însă în următoarele situaţii: elevul absentează nejustificat minimum 20 de ore, la diferite discipline de învăţământ, elevul a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de 3 – 5 zile, elevul a obţinut sub nota 7 la purtare, elevul nu mai frecventează cursurile unităţii de învăţământ sau a fost exmatriculat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.