Gorjul, pe primul loc din coadă la Bacalaureatul de toamnă


Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea august – septembrie, au fost afișate vineri, 3 septembrie, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Cu o rată finală de promovare a examenului de 24,42%, Gorjul ocupă ultimul loc cu cea mai mică cifră din toată țara.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, rata finală de promovare, înregistrată la nivel național în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2021, după soluționarea contestațiilor, este 32,9%. Sub media pe țară s-au clasat 25 de județe și municipiul București, iar, dintre acestea, 9 au avut o rată de promovare mai mică de 30%: Buzău (29,3%), Giurgiu (28,9%), Harghita (28,9%), Covasna (28,7%), Satu Mare (28,5%), Vâlcea (27,5%), Maramureș (27,3%), Ilfov (27,2%) și Gorj (24,4%).
În Gorj, la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-au înscris 1212 absolvenți de liceu, dar s-au prezentat doar 995. Dintre aceștia, 5 au fost eliminați, 747 au fost respinși (din care 140 cu medii), iar 243 au promovat examenul cu medii mai mari sau egale cu 6 (196 cu medii între 6 și 6,99, 38 cu medii între 7 și 7,99 și 9 cu medii cuprinse între 8 și 8,41). Reamintim că, după afișarea primelor rezultate, la nivelul județului nostru s-au înregistrat 302 contestații (74 la Limba și literatura română, 98 la proba obligatorie a profilului, 130 la proba la alegere a profilului și specializării). Ca urmare a soluționării acestor contestații, au fost modificate 69 de note la Limba și literatura română (din care 1 cu mai mult de 1,5 puncte, 9 cu 1 – 1,5 puncte), 86 la proba obligatorie a profilului (din care 1 cu mai mult de 1,5 punct, 7 cu 1 – 1,5 puncte) și 121 la proba la alegere a profilului și specializării (din care 8 cu 1-1,5 puncte).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.