Vești bune pentru elevii români care vin din Diaspora


Școlarizarea copiilor care vin sau revin în România din Diaspora este pe cale să fie rezolvată. Elevii anterior școlarizați în străinătate trebuie reintegrați în sistemul de învățământ românesc, fie că nu au mai fost școlarizați în România, dar dețin cunoștințe minime de limba română, fie că au fost școlarizați exclusiv în străinătate și nu dețin cunoștințe de limbă, cultură și civilizație românească sau au mai fost școlarizați în România, însă au petrecut o perioadă mai mare de 2 ani în străinătate și s-a produs o ruptură în procesul educațional.

Statisticile Inspectoratelor Școlare Județene arată că numărul elevilor anterior școlarizați în străinătate care s-au integrat în sistemul de învățământ din România se ridică la 10.081 în 2019, la 9.589 în 2020, respectiv 11.286 în 2021.

Având în vedere nevoile care apar în aceste cazuri la nivel curricular și socio-emoțional și pentru a veni în sprijinul elevilor din Diaspora și familiilor acestora, dar și al profesorilor care predau unor elevi școlarizați anterior în alt stat, s-a depus un proiect legislativ de completare și modificare a Legii educației naționale.

Proiectul de lege prevede:

Înființarea grupelor de acomodare, în cadrul cărora elevii să beneficieze de cursuri de limbă, cultură și civilizație română, în paralel cu orele de curs obligatorii;

Pregătirea cadrelor didactice, a psihopedagogilor și a comunităților școlare pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestora;

Obligativitatea elaborării, din partea unităților de învățământ cu un număr mai mare de 5 elevi anterior școlarizați în străinătate, a unui plan pentru sprijinirea integrării acestora pe plan socio-educațional și psiho-emoțional, prin crearea unui pachet de acțiuni de asistență, consiliere psihopedagogică dedicată elevilor, ateliere, tabere și alte activități extracurriculare.

Înscrierea în grupele de acomodare se poate face pe tot parcursul anului școlar, facilitând integrarea copiilor pe toată durata anului și o mai bună pregătire a acestora.

Inițiativa legislativă are, astfel, menirea de a facilita tranziția educațională a elevilor anterior școlarizați în străinătate și de a asigura crearea unui context socio-administrativ coerent pentru acest demers.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.