
Gorjeanul Mădălin Bunoiu, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), va fi invitatul de onoare al celei de-a VI-a ediții a Conferinței Internaționale „Cultură și Civilizație Europeană în Dimensiune Virtuală”, dedicată profesorilor și studenților din învățământul universitar, cadrelor didactice și elevilor din învățământul preuniversitar dar și celor interesați. Manifestarea este derulată în parteneriat de Universitatea ”Constantin Brâncuși” și Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”, ambele din Târgu-Jiu.

Conferința Internațională „Cultură și Civilizație Europeană în Dimensiune Virtuală” se desfășoară în zilele de 17 și 18 iunie 2022 la Târgu-Jiu și beneficiază de suportul Universității ”Constantin Brâncuși”, Colegiului Tehnic ”General Gheorghe Magheru” și a Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Rolul conferinței este de a stabili punți de colaborare între mediul academic și școlile din învățământul preuniversitar, de a promova modele de bune practici educaționale, precum și exemple de bune practici în general.
Activitățile conferinței sunt grupate în patru secțiuni atât pentru elevi/studenți, cât şi pentru profesori:
1. Științe sociale și umaniste
2. Științe
3. Științe ale educației
4. Tehnologii
Participarea lui Mădălin Bunoiu la manifestarea de la Tg-Jiu nu este întâmplătoare, domnia sa a fost elevul Colegiului Tehnic ”General Gheorghe Magheru” și este fiul regretatului director al acestei instituții școlare, Dumitru Bunoiu. Nu a uitat niciodată meleagurile Gorjului, a sprijinit totdeauna autoritățile școlare din Gorj dar și studenții gorjeni din Timișoara.
Conf. univ. dr. Octavian Mădălin Bunoiu, preşedinte al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) din 2022, are o vastă experienţă în domeniul asigurării calităţii învăţământului superior, fiind membru în Consiliul ARACIS din anul 2015 şi din 2017 membru în Biroul Executiv al ARACIS, în calitate de director al Departamentului de Evaluare Externă a Calităţii.
Gorjeanul este licenţiat în fizică în anul 1996 la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), doctor în fizică şi în ştiinţa materialelor la UVT şi la Institutul Naţional Politehnic din Grenoble din anul 2003, şi-a început cariera academică în anul 1998 ca preparator la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), din anul 2009 fiind conferenţiar universitar.
Mai mult, Mădălin Bunoiu este membru în Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (CCCDI) al Ministerului Educaţiei, timp de mai mulţi ani ocupând şi funcţia de preşedinte al acestei structuri.