Scandalul izbucnit zilele trecute la Grădiniţa „Constantin Brâncuşi” pare unul artificial, ancheta ISJ îndreptându-se spre concluzia că faptele care sunt reclamate de un părinte nu se confirmă. Ancheta inspectorilor şcolari gorjeni nu pare să fi identificat ceva imputabil unităţii şcolare, faptul că îngrijitoarele trebuie să îndeplinească mai multe sarcini se datorează lipsei de personal şi de buget pentru asta.
Doi inspectori din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, au investigat cazul de la Grădiniţa „Constantin Brâncuşi”. Au fost intervievate directoarea grădiniţei cu pricina, educatoarele, dar şi îngrijitoarele de la grupa de copii, pentru a se afla adevărul. În acelaşi caz, urmează ca şi mămica ce a acuzat îngrijitoarea că fetiţa ei a fost agresată, după ce a vorbit despre deficienţele de igienă într-o şedinţă cu părinţii, să stea de vorbă cu reprezentanţii din cadrul IŞJ Gorj.
Ion Işfan, inspectorul şcolar general al judeţului Gorj, a menţionat faptul că, din primele informaţii, acuzaţiile aduse reprezentantei unităţii educaţionale sunt nefondate. „Am trimis doi oameni, inspectorul d e zonă şi inspectorul de la educatoare. Au discutat cu directoarea grădiniţei, educatoarele şi îngrijitoarele de la grupa respectivă. Urmează să discute şi cu mama copilului respectiv, după care vom lua măsurile care se vor impune. Din câte observ eu şi din discuţiile pe care le port cu colegii mei care au fost acolo şi din câte am văzut că au făcut şi alte instituţii abilitate de control, se pare că nu se confirmă ce spunea mămica respectivă”.
În acest caz, şi Primăria Târgu-Jiu a demarat o anchetă pentru a se constata dacă se confirmă acuzaţiile făcute.