Evaluările din mai-iunie nu contează la admiterea în liceu


DSCF2157Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a infirmat zvonurile potrivit cărora rezultatele elevilor la evaluarea nationala, introdusa in premiera, din acest an scolar, la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a vor conta la admiterea in clasa a IX-a.

Remus Pricopie  a precizat ca va fi vorba doar despre o evaluare unitară la nivel naţional, pentru a testa cunoştinţele elevilor si pentru a-i obişnui cu condiţiile de examen, fără, însă, ca notele să fie trecute in catalog.

Ministrul Educaţiei Naţionale a declarat: “Evaluarile nationale la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a au rolul de a evalua, pe de o parte nivelul de pregatire al elevilor dupa cativa ani de scoala, iar, pe de alta parte, de a pregati elevii cu atmosfera de examen. Nu sunt examene nationale, ci evaluari, iar notele nu vor fi trecute in catalog. Metodele clasice de evaluare nu ne permit o analiza a pregatirii elevilor la nivel national.

Modalitatea de evaluare la clasa difera de la un profesor la altul, ori aceste evaluari nationale transversale au acelasi sistem de redactare a subiectelor, aceleasi sistem de masurare a performantei elevilor. Evaluarile, insa, nu vor avea niciun impact, ci doar pregatesc admiterea pentru clasa a IX-a si copiii nu vor fi ierarhizati niciodata in functie de aceste rezultate”.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.