Sărbătoare pentru profesorii pensionari


DSC00013DSC00039DSC00033Câteva zeci de dascăli care se pensionează în acest an, directori şi inspectori şcolari, s-au reunit astăzi în amfiteatrul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” într-o manifestare emoţionantă pentru minte, inimă şi suflet. ISJ Gorj a ţinut, aşa cum o face de câţiva ani, să marcheze festiv ieşirea la pensie a circa 100 de cadre didactice.

 

Mai mult sau mai puţin afectaţi de ani, cu zâmbete timide şi emoţionaţi, peste 100 de cadre didactice au trecut „în rezervă” în învăţământ după decenii de lucru cu elevii. ISJ Gorj a serbat cadrele didactice care se pensionează cu un spectacol de gală al elevilor de la Palatul Copiilor Gorj şi decernarea unor diplome de merit.

Ion Işfan, inspectorul şcolar general al judeţului Gorj, le-a spus celor prezenţi: „Provenind dintr-o familie de cadre didactice, înţeleg mai bine ca oricine acest moment de final de carieră didactică, în numele ISJ Gorj şi al cadrelor didactice din judeţul nostru vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru învăţământul gorjean. Vă aşteptăm printre noi de câte ori veţi simţi nevoia”.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.