Absolvent al CNET în 2010, șef de promoție al Universității Politehnica din București în 2014


colegiul-national-ecaterina-teodoroiu

CNET 1Universitatea Politehnica din București a organizat duminică, 13 iulie 2014, la Sala Palatului, Festivitatea de Absolvire a Promoției de Ingineri 2014. În cadrul acestui eveniment deosebit, cei peste 2.500 de absolvenți au depus într-un cadru festiv jurământul de ingineri alături de părinți colegi și prieteni.

Andrei Suciu, fost elev al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, este astăzi unul dintre cei patru absolvenți, cu media generală 10.00, ai Universității Politehnica din București. La invitația conducerii instituției, alături de părinții celor mai merituoși studenți s-au aflat și dascălii de liceu ai acestor absolvenți.

Prezent la evenimentul de duminică de la București a fost și prof. dr. Gheorghe Nichifor, din partea Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, cel care l-a felicitat pe Andrei Suciu pentru rezultatele remarcabile obținute.

„Andrei a fost unul dintre cei mai buni elevi ai liceului nostru, pe care l-a absolvit în anul 2010, cu media 9.96, la Examenul de Bacalaureat. Continuăm să fim preocupați de calitatea procesului educațional, de formarea și consolidarea aptitudinilor și competențelor personale, sociale și tehnice ale elevilor noștri, care iată confirmă la universități de top din România. Andrei nu este singurul nostru exemplu, iar acest lucru nu poate decât să confirme potențialul de valori umane de care dispunem în acest moment”, ne-a declarat directorului Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, prof. dr. Gheorghe Nichifor.

În semn de aleasă prețuire pentru dascălii liceului absolvit de Andrei Suciu, Ministerul Educației Naționale și Universitatea Politehnica din București au acordat o Diplomă de Excelență Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, „de  recunoaștere a performanțelor profesionale și a valorilor promovate de generații de profesori și elevi” (Președinte Ecaterina Andronescu, Rector George Darie).

2 gânduri despre “Absolvent al CNET în 2010, șef de promoție al Universității Politehnica din București în 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.