CNET a câştigat admiterea în liceu şi în acest an


 

elevi clasa liceuLa fel ca şi în anii trecuţi, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” este cel mai căutat liceu din Gorj prin prisma mediilor de intrare. În top, dar cu opţiuni sensibil mai reduse se află Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Ştiinţele Naturii de la CNET este cel mai căutat profil liceal din Gorj.În ceea ce priveşte liceele tehnologice, cel mai căutat a fost Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu.

Ministerul Educaţiei Naţionale a finalizat prima etapă a repartizării computerizate în licee a absolvenţilor de clasa a VIII-a majoritatea elevilor  care au completat fişele de înscriere au fost repartizaţi, doar puţini  elevi urmând să fie repartizaţi în cea de-a doua etapă, în data de 24 iulie.

Primele cinci licee cu cele mai mari medii de admitere din Gorj sunt: Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, CNSH, CNTV şi Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru.

Specializările cu cele mai mari medii de admitere din judeţ sunt:

1. COLEGIUL NATIONAL „ECATERINA TEODOROIU” TG-JIU-Stiinte ale Naturii-9.00-56 locuri

2. COLEGIUL NATIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU” TG-JIU-Filologie-8.79-28 locuri
3. COLEGIUL NATIONAL „ECATERINA TEODOROIU” TG-JIU-Matematica-Informatica-8.77 – 140 

4. COLEGIUL NATIONAL „ECATERINA TEODOROIU” TG-JIU-Filologie-8.65 – 28 

5. COLEGIUL NATIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU” TG-JIU-Stiinte ale Naturii-8.63 – 56
6. COLEGIUL NATIONAL „GEORGE COSBUC” MOTRU-Stiinte ale Naturii-8.61 – 28
7. COLEGIUL NATIONAL „SPIRU HARET” TG-JIU-Filologie-8.60 – 56
8. COLEGIUL NATIONAL „SPIRU HARET” TG-JIU-Stiinte ale Naturii-8.57 – 28
9. COLEGIUL NATIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU” TG-JIU-Matematica-Informatica -8.57 – 112
10. COLEGIUL NATIONAL „SPIRU HARET” TG-JIU-Matematica-Informatica-8.49 – 28

„Elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională sau a căror medie de admitere este sub 5 participă şi ei la repartizarea computerizată. Reamintim că, potrivit Legii Educaţiei Naţionale, învăţământul obligatoriu este de 11 ani. Învăţământul obligatoriu presupune parcurgerea următoarelor cicluri: primar (clasa pregătitoare şi clasele I -IV), gimnazial (clasele V- VIII) şi liceal (clasele IX – X)”, susţine comunicatul de presă al MEN.

Pentru ca toţi elevii nerepartizaţi în prima etapă să poată fi distribuiţi în data de 24 iulie, aceştia trebuie să completeze fişele cu opţiuni în perioada 16 – 21 iulie. Elevii pot consulta datele referitoare la distribuirea lor în licee pe site-ul admitere.edu.ro, unde datele au fost publicate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s