Elevi şi profesori de la Colegiul „General Gheorghe Magheru” în vizită de cercetare în Grecia


photo1photo7În perioada 20-27 octombrie 2014, 10 elevi si profesori de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” participă în Grecia în Thessaloniki la dezbaterile celei de a treia reuniuni din cadrul proiectului Comenius „Eden garden is near us”.

Elevii şi profesorii din România, împreună cu elevi si profesori de la Secund Gimnasio Kalamaria şi cu echipe de elevi de la şcolile partenere din Kozackli Turia, Santiago Compostela Spania şi Selenije Slovenia au avut ocazia să participe la dezbateri legate de strategii de parketing pentru întreţinerea arealelor naturale, completate de aplicaţii de teren în Delta râului Axios.
Astfel , elevii au putut observa flora şi fauna şi au putut prelevat probe de apă şi le-au analizat alături de specialişti din cadrul Centrului de cercetări Thermaikos. Marius Buzera, coordonatorul proiectului din partea României, ne-a declarat cu acest prilej: „În cadrul acestor activităţi cunoştinţele elevilor noştri privind metode de protecţia mediului în areale protejate au fost foarte apreciate de partenerii greci, punându se astfel bazele unor viitoare colaborări. În timpul acestor activităţi elevii gorjeni au luat contact cu elevii greci , spanioli, sloveni si turci legând strânse prietenii. Activităţile ştiinţifice au fost completate cu activităţi culturale prin vizite în zona Meteor şi a siturilor arheologice din zona Vergina. De asemenea, s -au purtat discuţii cu rezentantul liceului grec, domnul Prodomus, pentru un viitor schimb de elevi între cele două instituţii urmând ca proiectul să fie aprobat de factorii de decizie din cele două ţări.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s