Priorități ale MECS în mandatul ministrului Sorin Câmpeanu


Campeanu 2Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a dezvaluit prioritatile anului scolar si universitar in curs. Acesta intentioneaza sa reformeze întreaga programa școlară și să realizeze o noua clasificare a universităților. Se încearcă organizarea concursurilor pentru inspectorii școlari și directorii de școli. Ministrul Educatiei intenționează să modifice și concursurile școlare organizate în școli contra cost.

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Câmpeanu, a declarat: „Avem ca prioritate inițierea oricăror măsuri care fac o alternativă viabilă pentru un absolvent foarte bun de liceu să studieze in România. Pentru asta trebuie să fie motivat printr-o resursă umană si o infrastructură de calitate, printr-un prestigiu al școlii respective, prin instrumente de natura burselor de studiu si a altor facilitați, prin șansa de a participa la competiții pentru obtinerea de proiecte prin care să își poată dezvolta cariera profesionala”.

Într-un interviu pentru Agerpres, ministrul Educației a prezentat în detaliu  prioritațile pentru toate cele trei mari domenii de activitate: învățământul preuniversitar, învățământul superior si activitatea de cercetare.

Prioritățile pentru învățământul preuniversitar

”La nivelul învățământului preuniversitar ne concentrăm pe accelerarea procesului de revizuire a curriculei în sensul simplificării acesteia si pe tot ceea ce decurge din acest obiectiv prioritar. Și anume obtinerea unei curricule pe de o parte corespunzătoare nivelului actual de dezvoltare, pe de altă parte o curriculă adaptată la nevoile elevilor din aceasta perioadă. Pe de alta parte este extrem de importanta pregătirea resursei umane care să poată să implementeze într-o manieră inteligentă aceasta nouă curriculă.

Din punct de vedere administrativ, este bine cunoscută problema, din păcate, a manualelor și a procedurilor prin care aceste manuale pot fi achiziționate la nivelul învățământului preuniversitar. În acest sens pot spune ca am reușit să deblocăm cu o întârziere regretabilă de un semestru manualul de clasa I – Abecedarul, toate cele șase variante. La începutul săptămânii viitoare el va fi disponibil în toate școlile din România. Este vorba de un număr de circa 190.000 de manuale, în cele șase versiuni”, subliniazâ Câmpeanu.

„Am decis la nivelul ministerului sa ne asumăm răspunderea pentru continuarea procedurii. În perioada 23 – 28 ianuarie, fiecare a optat pentru varianta de abecedar, pe 29 ianuarie au fost centralizate aceste solicitări, 30 ianuarie semnarea contractelor subsecvente. Deci, simplificarea curriculei este un obiectiv prioritar cu tot ceea ce decurge, respectiv curricula de calitate, manuale la dispoziție si, nu in ultimul rând, extrem de important, pregătirea resursei umane pentru implementarea acestei curricule. Tot la nivel de învatamant preuniversitar, o prioritate esențială o constituie susținerea învățământului profesional si tehnic, inclusiv prin forma de organizare învățământ dual.

Consideram si la nivel institutional si la nivel personal ca este veriga principală de legătură prin care se poate asigura acea mult dorită și mult așteptată legătură dintre sistemul educației si lumea reala, piața muncii. Am adăugat o noua formă de organizare – aceea a învățământului dual, care este destinată absolvenților de învățământ obligatoriu de 10 clase peste cele doua forme: invațământ profesional cu durata de doi si trei ani care deja existau si se adresau absolvenților de clasa a VIII-a, respectiv absolvenților de clasa a IX-a. În acest fel, consideram că am creat, fără să pretind că este finalizată, crearea cadrului care să asigure dezvoltarea învățământului profesional si tehnic si, pe cale de consecință, legatura dintre educatie si piața muncii, am creat cadrul prin care elevii, fie la nivelul clasei a VIII-a, fie la nivelul clasei a IX-a, fie pentru absolvenții clasei a X-a, pot opta pentru aceasta formă de învățământ.

Trebuie să funcționeze si legătura dintre școli și agenții economici, următorul pas pe care il avem in vedere este acela al identificării posibilităților de cointeresare a agenților economici, de motivare, pentru a veni în întâmpinarea școlilor pentru semnarea acestor parteneriate între școli si agenții economici prin care elevii să își poată consolida obținerea de abilități si competente relevante pe piața muncii. Toate acestea se înscriu în prioritatea de creștere a calității învățământului preuniversitar, care sa fie cuantificată si prin îmbunătățirea rezultatelor la examenele naționale, clasa a VIII-a si Bacalaureat.

O prioritate esențială este aceea a obținerii autorizației sanitare de funcționare pentru toate cele 2.520 de școli din România care nu au în acest moment autorizație sanitară de funcționare”, spune ministrul Educației.

Prioritățile pentru sistemul universitar

„În învățământul universitar exista o așteptare confirmată la nivelul Consiliului Național al Rectorilor din România, care cuprinde rectorii celor 92 de universitati acreditate din tara, 55 de universitati publice, inclusiv cele militare, si 37 de universitati private, o așteptare cu privire la clasificarea universitatilor, o clasificare care să fie facuta pe baza unor parametri general acceptati, in al doilea rând a unor parametri care sa fie obiectivi si relevanți pentru aprecierea activității unei anumite universități. Alături de cercetare, partea de educație este la fel de importantă, sunt importanți de asemenea parametrii care țin de internationalizarea activitătii universităților românești si in acest sens susținem universitățile in promovarea unei oferte educationale in limba engleză sau alte limbi de circulație internațională, care să poată să atragă studenții străini inclusiv din țări non UE si, nu in ultimul rând, este prioritară legătura dintre învățământ si piața muncii, criteriul angajabilității absolvenților de învățământ superior sa fie criteriul cu o pondere importanta in clasificarea universitatilor”, a declarat Câmpeanu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s