Situație fără ieșire în învățământ, părinții chemați la școală să spună dacă vor sau nu Religie pentru copiii lor!


 

 

Campeanu 2Învățământul românesc se află în fața unei crize fără precedent, disciplina Religie este scoasă din școli printr-o decizie a Curții Constituționale. Deși Ministerul Educației anunțase, așa cum era și firesc, ca în urma unei legi date de Parlament vom avea modificări abia la începutul anului școlar următor, lucrurile s-au precipitat și până în 6 martie 2015 părinții elevilor care vor studierea în continuare a acestei discipline trebuie să depună cerere la școală. De remarcat că scoaterea Religiei se poate face doar prin modificarea cadrului legislativ actual de către Parlament dar nimeni nu pare să mai ia în seamă acest lucru sub presiunea unor ONG-uri obscure.

Ministerul Educației a anunțat astăzi că Religia devine disciplină optională pentru elevi încă de semestrul acesta. Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro că părinții pot depune cerere prin care să își înscrie copiii la ora de Religie, până pe 6 martie 2015, pentru anul școlar in curs. Cei care nu depun cerere, nu fac Religia în semestrul doi. Pe 9 martie 2015 expira termenul de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficiala a deciziei Curtii Constitutionale, si “dacă până pe 9 martie nu vom avea această situație a opțiunilor, este pusă sub semnul întrebării derularea in legalitate a orelor de Religie”, a explicat  ministrul Educatiei.

Sorin Câmpeanu, ministrul Educatiei, a declarat: „Suntem obligati să interogăm sistemul cu privire la dorința de participare sau nu la ora de Religie, pentru anul in curs, pentru că pe 9 martie expiră cele 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a deciziei Curtii Constituționale. Dacă pana pe 9 martie nu vom avea aceasta situatie a optiunilor, este pusa sub semnul intrebarii derularea in legalitate a orelor de Religie

În ceea ce privește salariile profesorilor de Religie, Sorin Câmpeanu a declarat ca, în prezent, „există aproximativ 6.000 de profesori de religie, mare parte titulari. Asta va crea conflicte pe dreptul muncii, pentru că ei au contracte pe perioada nedeterminată si daca numarul de optiuni va fi inferior numărului actual de clase, nu toti profesorii vor mai avea norme, desi ei au contracte pe perioada nedeterminata. Dar vom trata aceasta problema cu maxima seriozitate, dupa ce vom sti rezultatele interogarii si formularea exacta data de Parlament” prevederilor din lege declarate neconstitutionale.

Ministrul a precizat ca „termenul la care decizia Curtii Constitutionale devine executorie este 9 martie. Atunci putem sa avem probleme care sunt foarte serioase, la acest nivel” al salarizarii.

Sorin Cimpeanu a declarat pentru HotNews.ro ca ora de Religie „va trebui sa fie plasata ultima sau prima ora [pentru a nu impiedica programul elevilor care nu fac aceasta disciplina – n.red.], insa tehnic va fi foarte dificil de realizat, pentru ca ar insemna ca un profesor de Religie sa predea 2 ore pe zi, 5 zile pe saptamana, ceea ce inseamna un cuantum de 10 ore predate pe saptamana, care este mai mic decat cuantumul orelor din norma didactica. Vom vedea solutiile tehnice”. Potrivit legii, norma didactica este de 18 ore pe saptamana.
O asociatie a anunțat că sesizează Curtea de Conturi pentru că profesorii de Religie ar fi plătiți ilegal din banii statului, după ce CCR a decis că Religia nu e obligatorie pentru elevi. Profesorul Emil Moise, cel care a sesizat excepția de neconstitutionalitate a prevederilor Legii educatiei si de la care a pornit dezbaterea pe statutul orei de Religie, a anuntat la începutul săptămânii ca asociatia pe care o conduce va sesiza Curtea de Conturi, pentru a verifica salarizarea profesorilor de Religie. Curtea Constitutionala a decis ca elevii care vor sa faca Religia in scoala trebuie să depună o solicitare. Profesorul sustine ca, de la publicarea deciziei in Monitor, cadrele care predau Religia fara cererea explicita a parintilor „nu vor putea fi retribuite din bani publici”.

Anunțuri

Un gând despre “Situație fără ieșire în învățământ, părinții chemați la școală să spună dacă vor sau nu Religie pentru copiii lor!

  1. Părinţii care nu şi-au retras copiii la începutul anului şcolar,şi-au dat acordul tacit pentru ora de religie.Deci nu se poate pune problema că profesorii de religie ar fi plătiţi ilegal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s