Mai multe școli din Gorj vor lupta pentru certificatul ”Școală Europeană”


Şcoala Gimnazială "Constantin Săvoiu"

Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu”

Unitățile de învățământ preuniversitar, care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale, pot participa la cea de-a XII-a ediție a competiției pentru obținerea certificatului „Școală Europeană”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, potrivit site-ului instituției.
La cele 11 ediții de până acum (2004-2014) au participat 1.562 unități de învățământ. Dintre acestea, 376 au primit certificatul și trofeul de „Școală Europeană”. Certificatul ‘Școală Europeană’ este valabil pentru o perioadă de trei ani, de la obținere, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul primit.
Competiția constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii. Termenul limită pentru depunerea candidaturii este 10 aprilie, iar evaluarea candidaturii se va face între 20-24 aprilie. Festivitatea de acordare a certificatelor va avea loc în luna mai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s