O nouă Lege a Educației până la sfârșitul anului


DSC00109Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ s-a stabilit necesitatea realizării unei noi legi a educaţiei până la sfârşitul anului.

„Am văzut cu toţii ce a generat promovarea unei legi a educaţiei prin asumarea răspunderii. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. S-a stabilit, în urmă cu câteva zile, la o întâlnire comună cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul superior şi din preuniversitar, necesitatea unei noi legi a educaţiei. (…) Deja am stabilit, a fost rezultatul unei largi consultări, necesitatea unei noi legi a educaţiei. Termenul pe care l-am propus pentru finalizarea acestei noi legi a educaţiei este finalul anului acesta”, a precizat ministrul, adăugând că nu crede că „mai are sens” să mai fie aduse modificări la actuala lege.

Ministrul Cîmpeanu a susţinut că este nevoie de o nouă lege a educaţiei mai ales pentru a asigura „o coerenţă” cu alte reglementări legale în vigoare, dar şi cu cerinţele sistemului, care trebuie să fie legate „strâns” de cerinţele mediului socio-economic. „Noua lege va fi rezultatul unei consultări largi, în cadrul căreia va trebui să se pronunţe şi studenţii, şi profesorii, şi angajatorii, şi sindicatele din învăţământ, toţi aceşti actori”, a subliniat oficialul MECS.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s