Liceenii restanțieri vor plăti 240 de lei pentru a da Bacalaureatul


Foto MagheruS-a intrat în linie dreaptă pentru susținerea examenului de Bacalaureat care începe pe 8 iunie 2015. Candidaţii din promoţiile anterioare care au susţinut cel puţin de două ori Bacalaureatul şi care se prezintă la toate probele examenului în acest an vor achita suma de 240 de lei, precizează o notă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

„În celelalte cazuri, stabilirea sumei de plată pentru candidaţii din promoţiile anterioare, care au susţinut în sesiunile anterioare de cel puţin două ori examenul de bacalaureat se face diferenţiat, în funcţie de numărul probelor pe care le susţine candidatul, luându-se în calcul toate cheltuielile necesare examinării fiecărui candidat. Absolvenţii unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu sunt repartizaţi de către inspectoratele şcolare judeţene în centre de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi/sau centre de examen organizate în unităţi de învăţământ preuniversitar acreditate pentru nivelul de învăţământ liceal, indiferent de filiera, profilul/ specializare, respectiv domeniul de pregătire”, precizează sursa citată.

Absolvenţii învăţământului liceal, filierele tehnologică şi vocaţională, care au susţinut în sesiunile anterioare de cel puţin două ori examenului de certificare a calificării şi care se prezintă la examen vor achita o taxă de 50 de lei.

În cazul celorlalte examene de certificare a calificării profesionale/ de atestare a competenţelor profesionale taxele de examen se stabilesc, după caz, de inspectoratul şcolar sau la nivelul centrului de examen, în conformitate cu metodologiile în vigoare. Absolvenţii de liceu s-au putut înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat între 25 şi 29 mai. Prima sesiune de bacalaureat va începe pe 8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s