Statul vrea să renunțe la analizele medicale pentru preșcolari și școlari


papuc 2Ministerele Sănătății și Educației vor să dea un ordin comun prin care să se stabilească că școlile și grădinițele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor în colectivitate, ci doar o adeverință de la medicul de familie. Aberația este girată de secretarul de stat Dorel Sandesc și ignoră situația din grădinițele din întreaga țară unde foarte mulți preșcolari intră în colectivități cu probleme importante în condițiile în care acum legislația există. La Târgu-Jiu, în lunile de iarnă, grădinițele cu program prelungit ajung să funcționeze cu jumătate din efectivele de preșcolari, un asemenea ordin poate fi o bombă cu ceas.

În momentul când asigurarea asistenței medicale pentru preșcolari și elevi în cabinete speciale este tot mai precară, ca un exemplu în Gorj doar municipiul Târgu-Jiu mai oferă așa ceva, iar medicii de familie nu acoperă din diverse motive necesarul în domeniu, Ministerul Sănătății și cel al Educației  pregătesc un ordin comun care va stabili că școlile și grădinițele nu vor mai solicita analize bacteriologice pentru intrarea copiilor în colectivitate, ci doar adeverință de la medicul de familie, a declarat miercuri secretarul de stat Dorel Sandesc, citat de Mediafax.

Analize necesare

„Pregătim un ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației pentru a prezenta explicit condițiile medicale necesare înscrierii copiilor în unitățile de învățământ, la începutul anului școlar. Începând din anul scolar 2015-2016, elevii vor prezenta o adeverință de la medicul de familie prin care se atesta faptul că respectivul copil sau elev este clinic sănătos și nu suferă de o boala contagioasă”, a spus Dorel Sandesc. Mai mult, secretarul de stat din Ministerul Sănătății a precizat că, de fapt, nici actualele reglementări nu obligau la efectuarea exudatului faringian sau al coproculturii, însă, într-un vechi obicei, care datează de multi ani în urmă, multe unități de învățământ mai solicită, obligatoriu, prezentarea acestor analize bacteriologice. Cornel Șomîcu, președintele Asociației ȘCOALA GORJEANĂ, spune că nu înțelege de ce intervine Ministerul Sănătății în această problemă dacă legislația nu era obligatorie nici până acum. ”Deși Ministerul Sănătății și autoritățile locale poate ar trebui să găsească soluții ca fiecare unitate școlară să poată asigura asistența sanitară, așa cum prevăd sistemele de educație din alte țări europene, noi scoatem și normativele legale care ar fi trebuit să ne ferească de probleme. Domnii de la Ministerul Sănătății cunosc oare faptul că preșcolarii din grădinițele cu program prelungit înregistrează perioade mari de absență din cauza diverselor boli care le contactează tocmai în aceste colectivități? Dar faptul că sunt primiți în grădinițe fără nici un triaj epidemiologic toți preșcolarii care înregistrează diverse probleme și aceștia sunt un risc potențial pentru colegi?”

Cornel Șomîcu spune că medicii de familie oricum aveau și până acum aceleași sarcini-eliberarea avizului medical pentru intrarea în colectivitate-dar că aceștia nu sunt dotați cu toate cele necesare pentru a face analize bacteriologice. Preșcolarii pot să fie purtători unor bacterii care să nu ducă la anumite manifestări care să poată fi identificate de medicul de familie și atunci riscurile rămân mai mari ca cele din prezent.

Argumentele celor care vor schimbarea

Potrivit Hotnews, peste 500.000 de părinţi îşi trimit anual copiii să facă o serie de analize medicale care, în realitate, nu sunt necesare. Nu o fac de bunăvoie, ci pentru că aşa li se cere. Problema nu ar fi atât de îngrijorătoare, căci până la urmă ce mai contează câteva milioane de euro risipite şi câteva laboratoare care transformă medicina în comerţ? Doar că România stă pe o bombă biologică al cărei ticăit este grăbit de această testare în masă a copiilor:
Specialiştii români în boli infecţioase avertizează părinţii că analizele care le sunt solicitate la înscrierea copiilor la grădiniţă sunt inutile; Efectuarea acestor analize favorizează abuzul de antibiotice. România este a doua în UE la consumul de antibiotice şi singura ţara europeană în care acest consum este în creştere; Ministerul Sănătăţii subliniază că aceste analize nu sunt obligatorii. Cu toate acestea există Direcţii de Sănătate Publică ai căror directori susţin contrariul şi informează eronat populaţia; Aceste analize sunt o afacere profitabilă pentru marile lanţuri de laboratoare de analize medicale; Frecvenţa bacteriilor rezistente la antibiotice este în România printre cele mai mari din Europa.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s