Vineri, 20 mai 2016, a avut loc, la Sala de Consiliu a Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din Tg-Jiu, lansarea volumului de poezii „Gândurile copilăriei” al elevului Assad-Magherescu Daniel. Daniel este elev în clasa a VIII-a E, în cadrul acestei şcoli, şi s-a remarcat, în ultimii ani, prin pasiunea pe care o are pentru poezie. Acest volum este unul de debut şi a fost publicat la începutul acestui an la Editura Sitech din Craiova.
Daniel a participat la numeroase concursuri de poezie, la care a obţinut premii pentru creaţie literară. Printre acestea se numără Concursul „Tinere Condeie”, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, la care a obţinut locul I la etapa judeţeană în anul 2014 şi locul II la acelaşi concurs în anul 2015.
Temele abordate de tânărul poet sunt din cele mai variate, însă este preocupat în special de natură şi de frumuseţile acestea, descriind cu mult har diverse întâmplări, fapte, locuri, pe care le-a trăit sau le-a cules de la cei din jur.
La evenimentul de lansare a volumului „Gândurile copilăriei” au participat cadre didactice şi elevi ai şcolii, evenimentul fiind organizat în cadrul Zilelor Şcolii Gimnaziale „Constantin Săvoiu”. În cadrul lansării acestui volum, profesorii au prezentat recenzii referitoare la poezii, iar colegii lui Daniel au susţinut un moment artistic de recitare de poezii din volumul tânărului autor.
Cerul la apus
Rând pe rând se-nchină cerul
În al murmurilor glas,
Selenare şi boeme
Curg şuvoaie pe obraz.
Ne-nţeles un tril se aude
De departe, din văzduh,
Este cerul cu-al lui stele
Ce dezmiardă la apus.
Norii grei acum se lasă
Trec încet-încet, agale,
De nimic lor nu le pasă
Parc-ar fi un cânt de jale.
Un senin din depărtare
Doar acum se întrevede,
Este cerul cu-a lui boare
E un cer făr’ de pereche.

