22 august 2016: O lecție de istorie în aer liber, la 99 de ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu


01 02 03

 

Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” din Târgu-Jiu, alături de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județului Gorj, Consiliul Școlar al Elevilor Colegiului Național ,,Ecaterina Teodoroiu”, Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj, Asociația „Școala Gorjeană”, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și Asociația Cercetașilor Tradiționali din România – Unitatea „General Dragalina” Târgu-Jiu, au marcat ziua de 22 august 2016, prin organizarea activității comemorative „In memoriam Ecaterina Teodoroiu. 99 de ani de la moartea Eroinei de la Jiu”.

 

Născută la 14 ianuarie 1894 la Vădeni, Cătălina Vasile Toderoiu, cunoscută ca Ecaterina Teodoroiu și supranumită Eroina de la Jiu, a fost o cercetașă  și participantă la Războiul de Întregire Națională, murind în ziua 22 august 1917, luptând în fruntea unui pluton de infanterie  la Mărășești.

La acțiunea comemorativă desfășurată la Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu și Mausoleul eroinei, din centrul municipiului Târgu-Jiu, au luat parte elevi de la Colegiului Național ,,Ecaterina Teodoroiu” și Colegiul Național ,,Spiru Haret”, alături de cadre didactice, istorici, cadre militare în rezervă și cercetași. Atât cei de vârste mai mici, cât și cei mari, au participat la o veritabilă lecție de istorie în aer liber, aflând o serie de informații care le-au îmbunătățit cunoștințele despre cea care a fost eroina de la Jiu. Chiar și turiștii aflați în acel moment la casa memorială a Ecaterinei Teodoroiu au asistat la acțiune și, așa cum ne-au mărturisit, s-au putut transpune, preț de câteva momente, în timpurile de acum aproape 100 de ani.

Au luat cuvântul: prof. Andrei Popete Pătrașcu din partea Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu” din Târgu-Jiu, prof. Valentin Pătrașcu de la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, prof. Ion Pința din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județului Gorj, Andreea Geamantan (Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” din Târgu-Jiu) și Alexandra Vulpe (Cercul Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu”). Prezentă la eveniment a fost și doamna Luminița Dragomir, strănepoată a eroinei Ecaterina Teodoroiu.

Alexandra Vulpe, coordonatorul Cercul Cultul Eroilor „Ecaterina Teodoroiu” C.N.E.T., ne-a vorbit despre eroină și cum aceasta a fost călăuzită de cele mai nobile sentimente pentru patrie. Ne-a dezvăluit despre prima participare a Ecaterinei la viața militară, despre cum s-a aruncat în focul primelor bătălii de la intrarea României în Primului Război Mondial, dar și cum a căzut eroic în ultima s-a bătălie, cea de la Mărășești.

Acțiunea comemorativă s-a încheiat printr-un moment artistic susținut de câteva eleve ale Colegiului Național ,,Spiru Haret”, coordonate de domnul profesor Ion Pința, precum și depunerea a două coroane de flori la Semnul Aducerii Aminte amplasat la Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu”.

Manifestarea a fost urmată de un marș comemorativ în centrul orașului, până la mausoleul Ecaterinei. Pentru a-și arăta respectul față de cine a fost și ce înseamnă astăzi Ecaterina Teodoroiu, organizatorii evenimentului au depus o coroană de flori la mormântul acesteia, în prezența prefectul Județului Gorj, domnul Gheorghe Paraschivu.

Prof. Grigore Haidău, el însuși tatăl unuia dintre eroii gorjeni, ne-a mărturisit la sfârșitul acțiunii de omagiere a Eroinei de la Jiu cât de important este ,,pentru noi ca români să ne cinstim oamenii care au dat totul pentru patrie, oamenii care s-au dedicat trupul și sufletul pentru pământul strămoșesc. Ecaterina Teodoroiu rămâne un simbol al acestui județ, o adevărată dovadă de vitejie, hotărâre și patriotism, pentru că ea purta în sânge adevărata dragoste pentru țară. Noi, avem datoria de a transmite din generație în generație actele de curaj de care eroii au dat dovadă de-a lungul timpului”.

 

 

                                                                     FLAVIANA IUGA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s