Sindicaliștii din Educație dau de pământ cu președintele Iohannis și premierul Cioloș


simion-hancescuFederația Sindicatelor Libere din Învățământ își exprimă dezamăgirea față de atitudinea publică manifestată în ultimele zile de președinte, de premier și reprezentanții unor partide politice în legătură cu amendamentele privind majorarea salariilor din învățământ și solicită să fie supusă spre aprobare în Camera Deputaților și O.U.G. Nr. 14/2015 prin care s-au triplat salariile înalților demnitari. Sindicaliștii din Educație răspund astfel campaniei furibunde declanșate de Guvernul tehnocrat împotriva măririi de salarii din acest sector(15%), asta în timp ce președintele sau premierul au primit majorări de peste 200% în acest an.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ își exprimă dezamăgirea față de atitudinea publică manifestată în ultimele zile de președintele României, domnul Klaus Iohannis, de prim — ministrul României, domnul Dacian Cioloș, și de reprezentanții unor partide politice, ca urmare a amendamentelor aprobate de comisiile de muncă și de finanțe ale Camerei Deputaților privind majorarea salariilor personalului din învățământ în medie cu 15%, începând cu data de 1 ianuarie 2017, precum și majorarea salariilor din sectorul sanitar, două domenii vitale unde salariile sunt printre cele mai mici din sectorul bugetar.(…) Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită public să fie supusă spre aprobare în Camera Deputaților și O.U.G. Nr. 14/2015 prin care s-au triplat salariile înalților demnitari, act normativ care nu a fost contestat de aceștia, așa cum o fac acum când s-a propus această majorare necesară, decentă și sustenabilă”, afirmă reprezentanții FSLI într-un comunicat redat de Agerpres.

Aceștia precizează că salariile personalului didactic din învățământ, mai ales ale celor la început de carieră, cu studii superioare, după ultima „majorare” prevăzută de OUG 20/2016, au ajuns la 1.100 lei net.

De asemenea, sindicaliștii reamintesc că FSLI s-a opus adoptării OUG 20/2016, organizând un marș de protest în data de 1 iunie a.c. „la care au participat aproape 15.000 de manifestanți”.

„Mai mult, nu trebuie uitat că unul dintre angajamentele Guvernului Cioloș, la învestire, a fost acela al elaborării legii cadru de salarizare în sectorul bugetar—proiect de lege care nu este finalizat și supus dezbaterilor cu reprezentanții confederațiilor sindicale nici până la acest moment! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a susținut, încă de la primele discuții purtate cu ministrul Muncii, domnul Dragoș Pîslaru, pe marginea actelor normative în domeniul salarizării, necesitatea acordării unei creșteri medii a salariilor personalului din învățământ, cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2017, creștere medie care ar permite eliminarea unora dintre inechitățile existente în prezent în salarizarea personalului din sistemul educațional și de la care să se poată pleca în elaborarea unei noi legi — cadru de salarizare”, se mai menționează în comunicatul FSLI.

Reprezentanții federației subliniază că, în condițiile în care, la nivel guvernamental, nu s-au găsit soluții pentru rezolvarea inechităților de natură salarială existente în sectorul bugetar, în calitatea sa de for legislativ suprem, Parlamentul are îndreptățirea de a adopta legi menite să înlăture disfuncționalitățile din salarizarea bugetarilor.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ apreciază atitudinea constructivă și bunele intenții de care au dat dovadă pe parcusul celor peste șapte ore de dezbateri președinții celor două comisii, domnii Adrian Solomon și Viorel Ștefan, punând în discuție amendamentele propuse de sindicatele din educație la O.U.G. NR.20/2016, menite să rezolve unele lacune și inadvertențe din această ordonanță. Avem speranța că toți parlamentarii din Camera Deputaților, care reprezintă interesele alegătorilor, vor da dovadă că au respect față de salariații celor două domenii strategice de care depinde viitorul României și vor fi prezenți în Plenul Camerei Deputaților pentru a vota pozitiv aceste amendamente”, mai spun sindicaliștii din învățământ.

Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au aprobat, luni, mai multe amendamente la Ordonanța de Urgență nr. 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multe categorii de personal.

Unul dintre amendamente se referă la sistemul sanitar și prevede că, „începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază”.

Un alt amendament adoptat prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței”.

Totodată, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

Deputații Comisiei de muncă și buget au aprobat și un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.

Începând cu aceeași dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Județene, a Municipiului București și din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se stabilește de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menționat mai sus se aprobă prin ordin al președintelui CNAS, mai prevede amendamentul.

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, anunța la începutul acestei săptămâni că deficitul bugetar ar putea să sară de 3% din PIB anul viitor, având în vedere proiectul de creștere a salariilor pentru anumite categorii de bugetari, iar joi, ministrul Muncii preciza că valul de modificări aduse Ordonanței de Urgență nr. 20 referitoare la salarizarea în sectorul bugetar înseamnă un impact bugetar suplimentar de 2,9 miliarde de lei net, iar amendamentele viitoare adaugă alte 2 miliarde de lei.

Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, că ideea de mărire a salariilor, de a transmite evoluția economică și în mărirea salariilor e un lucru necesar, dar a avertizat că, dacă acesta se face „populist și electoralist”, trebuie explicat oamenilor că li se riscă viitorul, dar și viitorul economiei.

„Da, avem nevoie în perioada următoare să facem ca evoluția economică bună a României să fie resimțită și în nivelul de trai al românilor, dar dacă nu facem asta cu decizii responsabile riscăm să repetăm istoria și după o perioadă de creștere economică să ajungem din nou la probleme. De aceea, cred că ideea de a mări salariile (…) de a transmite creșterea economică și în evoluția salariilor e un lucru necesar, dar, dacă acest lucru se face în mod populist și doar electoralist, cred că trebuie să le explicăm oamenilor că prin asta le riscăm viitorul și riscăm viitorul economiei României”, a afirmat Cioloș, la Consiliul Național al PNL, conform Agerpres.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri cu privire la legea referitoare la majorările salariale că este greu de spus că poate fi de acord cu astfel de prevederi votate de Parlament pe „ultimii doi metri” înainte de alegeri.

„Este greu de spus că poți să fii de acord cu majorări votate așa, nici pe ultima sută de metri, pe ultimii doi metri înainte de alegeri. Mie mi se pare că Parlamentul a ajuns într-o zonă populist-electoralistă unde nu ar trebui să ajungă. Pe de altă parte, pot să-i înțeleg foarte bine pe oameni că vor să fie băgați în seamă, vor să fie ascultați și sindicatele vor să vină să ceară creșteri salariale. Aceste lucruri trebuie foarte bine cântărite. Nu putem paușal să spunem că unii sau ceilalți nu au dreptate, de aceea este nevoie ca astfel de lucruri să fie bine judecate, bine chibzuite și de aceea am făcut recomandarea mai demult ca în aceste ultime zile ale Parlamentului să nu discute la viteză foarte mare chestiuni care este bine să se discute într-un mod așezat’, a spus șeful statului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s