Concursurile pentru directorii de scoli in atentia noului ministru


 

pavel-nastase

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noul ministru al Educatiei Nationale, Pavel Nastase, a declarat prioritatile sale pentru mandatul in fruntea Educatiei. Vor fi realizate 2500 de crese si gradinite  si digitalizarea tuturor scolilor. 

“Programul de guvernare PSD – ALDE este unul coerent, care armonizează foarte bine obiectivele, acţiunile şi resursele necesare pentru atingerea acestora. Educaţie reprezintă un domeniu prioritar şi este un domeniu strategic şi din această perspectivă. (…) Programul prevede o serie de măsuri în sensul realizării a peste 2.500 de creşe şi grădiniţe, dintre care 500 vor fi realizate în anul 2017. (…) Facem şcoală şi rezultatul şcolii ar trebui să ajungă pe piaţa forţei de muncă. Orice şcoală din lumea aceasta îşi propune ca cel mai înalt nivel de performanţă să aibă un grad de angajabilitate cât mai mare.”, a afirmat Năstase, la audierile din comisii.

În opinia ministrului, va trebui “întărită” evaluarea calităţii în învăţământul superior. “Avem planuri de învăţământ foarte bine structurate, foarte bine ancorate în realităţile internaţionale, dar atunci când ne ducem într-un manual sau suport de curs nu întotdeauna găsim ceea ce ar trebui să fie. Din această perspectivă trebuie să întărim ceea ce înseamnă evaluarea calităţii în învăţământul superior şi nu numai”, a mai spus el.

Pavel Năstase consideră că digitizarea reprezintă un instrument care ajută în procesul educaţional, însă nu poate înlocui niciodată profesorii. “În program (n.r. – de guvernare) sunt prevăzute o refacere, o restructurare a curriculei astfel încât să reducem partea aceasta de teorie şi să introducem componente atractive, componente de exerciţii, şi partea aceasta de lucrări practice”, a mai spus acesta.

În ceea ce priveşte concursurile pentru ocuparea funcţiilor de directori de unităţi de învăţământ, Năstase a afirmat că va fi făcută o analiză. “Concursurile privind directorii – voi reanaliza această situaţie. (…) Primul lucru pe care îl voi face la minister va fi această analiză. O analiză pe toate palierele să vedem ce s-a întâmplat pe fiecare direcţie în parte şi aceste concursuri care iată – îi angajăm pe oameni, nu îi angajăm? Sunt foarte multe probleme”, a arătat Pavel Năstase.

Potrivit acestuia, o clasificare şi o ierarhizare a universităţilor ar trebui făcute de organisme “independente”. “Ca orice audit trebuie făcut de un organism independent şi există la nivel european posibilităţi în acest sens”, a mai declarat el.

Pavel Năstase a menţionat că va fi reanalizată problema plagiatelor. “Plagiatul este o temă larg dezbătută, sunt nişte reglementări legale – Curte Constituţională peste care nu putem să trecem. Voi reanaliza această chestiune. Am o consultanţă din partea Consiliului Naţional al Rectorilor şi ne reîntâlnim şi reanalizăm în ce situaţie ne aflăm astăzi. Este foarte greu să judeci o teză de doctorat într-o comisie CNATDCU, o teză de doctorat care vine de la ASE, unde în CNATDCU sunt specialişti în matematic, fizică, chimie şi în economie. De aceea eu merg pe ideea aceasta a descentralizării acestei verificări, în condiţiile în care tehnologia ne ajută foarte mult astăzi. Dovezile sunt foarte clare, avem platformele acestea anti-plagiat. Este o problemă foarte greu de rezolvat dacă nu încercăm să înţelegem anumite lucruri. Este clar că această chestiune va fi rediscutată şi se vor găsi cred eu şi soluţii, astfel încât toată lumea să fie mulţumită”, a susţinut Năstase. Sursa Agerpres

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s