Studenții primesc burse duble și transport gratuit


liviu-marian-pop1

 

 

 

 

Așa cum a anunțat ministrul secretar de stat Liviu Marian Pop, subvenția alocată de Ministerul Educației Naționale pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților înregistrează o creștere de la 83 lei/student bugetat/lună la 201 lei/student bugetat/lună, începând cu semestrul II al anului universitar 2016-2017.

Această măsură a condus la o creștere a bugetului, la capitolul asistență socială, cu 300 milioane de lei față de sumele alocate anul trecut în acest scop. Bursele se acordă pe perioada derulării tuturor activităților didactice iar numărul beneficiarilor depășește 150.000 de studenți.

Condițiile de eligibilitate pentru a intra în posesia burselor, precum și sumele repartizate în funcție de fiecare tip de bursă (performanță, merit, studiu, socială) sunt stabilite de senatele universitare, în conformitate cu prevederile Legii Educației și cu regulamentele proprii.

În același context, reamintim că începând cu 1 februarie, potrivit unei hotărâri de Guvern, studenţii români și străini din învățământul universitar cu frecvenţă – licență, master, doctorat – au gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe toată durata anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor. Beneficiază de această măsură 464.273 de studenți, indiferent de vârstă, cu condiția să fie înmatriculați în instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu.

Eliberarea legitimaţiilor gratuite de călătorie, cât şi a abonamentelor lunare gratuite se face astfel:

  • până la începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student pentru reducere la transport, respectiv a unui act de identitate (carte de identitate sau paşaport);
  • după începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, cât şi a unui act de identitate respectiv carte de identitate sau paşaport;
  • până la începerea anului universitar 2017/2018, pentru studenţii care nu au beneficiat de legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, pe baza unei adeverinţe eliberate de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi.

De asemenea, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În ceea ce privește transportul cu metroul pentru studenți, s-a decis diversificarea ofertei tarifare, aceasta incluzând, pe lângă abonamentul lunar cu reducere 50%, în primă fază, şi restul de titluri de transport: 2 călătorii, 10 călătorii, abonament săptămânal, abonament 1 zi, cu reducere 50%, în faza a II-a, mai exact începând cu 1 iulie 2018. Studenţii orfani sau studenții proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul pe tot parcursul anului universitar. Pe perioada valabilităţii abonamentului lunar studenţii nu mai pot beneficia de reducere la alte titluri de călătorie cu metroul. Suma alocată bugetului Ministerului Transporturilor pentru decontarea facilităţilor la transportul pe calea ferată și cu metroul a elevilor şi studenţilor este de 200 milioane lei.(Sursa Edu.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s