Profesorii din învățământul preuniversitar care au peste 25 de ani vechime au primit o veste bună, li se vor plăti orele suplimentare. Președintele României Klaus Iohannis a promulgat decretul prin care se modifică alineatul 4 al articolului 262 din Legea Educatiei Nationale. Legea modificata prevede ca profesorii primesc bani în plus pentru orele suplimentare, până acum neplătite.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, modificarea unui articol al Legii Educației, prin care profesorii din învățământul preuniversitar, care au peste 25 de ani vechime în sistem, primesc bani in plus pentru orele suplimentare, până acum neplătite.
Senatorul Liviu Pop a lămurit pentru presă această decizie:”Articolul respectiv se referă la toți profesorii din învățământul preuniversitar care au gradul I si peste 25 de ani vechime în învățământ, care aveau dreptul să lucreze 16 ore, deși norma didactică era de 18 ore. Acești profesori nu erau plătiți pentru a șaptesprezecea și pentru a optsprezecea ora, deci cele doua ore pe care le făceau, le făceau gratuit”
De aceasta modificare legislativă ar urma să beneficieze, la nivel național, zeci de mii de cadre didactice, și peste 1000 de cadre didactice din Gorj.
„
S a dat sau nu legea?Am o cunoștință în această situație și mi ar folosi să știu M.O. și data publicării acestei legi sau decret
.