DIDACTICA Autocunoaşterea şi orientarea în carieră


 

    


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autocunoaşterea reprezintă „borna zero” în dezvoltarea personală şi profesională a fiecărui elev. Dezvoltarea abilităţilor de autocunoaştere se face prin chestionare şi teste, dar şi prin jocuri şi discuţii, pentru că fiecare personalitate e unică şi valoroasă. Autocunoaşterea se referă la „explorare şi structurare a propriilor caracteristici (de exemplu, abilităţi, emoţii, motivaţii, atitudini, credinţe, mecanisme de apărare şi adaptare etc.) în urma căruia rezultă imaginea de sine a persoanei” (Miclea M., Lemeni G. coord., 2004).

Pentru Mihai Jigău (2001), autocunoaşterea înseamnă „apariţia problemelor, confruntarea impresiilor despre sine cu cele ale altora cu privire la propria persoană şi extragerea unei concluzii realiste, punerea în balanţă a realizărilor personale, potenţialităţilor, calităţilor şi trasăturilor individuale etc., despre care individulul trebuie făcut conştient că le are şi le poate pune în valoare.”

Concepţia despre sine a persoanei se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele prin care trecem, dar niciodată nu putem spune că ne cunoaştem pe noi înşine în totalitate.  Imaginea de sine se referă la „totalitatea percepţiilor privind abilităţile, atitudinile şi comportamentele personale” (Băban, 2003). Imaginea de sine presupune conştientizarea a „cine sunt eu” şi a  „ceea ce pot să fac eu” şi influenţează atât percepţia lumii cât şi a propriilor comportamente.

Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea. Este important să avem o imagine de sine pozitivă, dar realistă, pentru că  aceasta constituie o sursă de energie, stimulare şi potenţial de reuşită atât în viaţa personală, cât şi în carieră. Imaginea de sine are mai multe componente:

Ø eul actual, se referă „la modul în care persoana îşi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive, emoţionale, sociale şi spirituale la un moment dat”;

Ø eul ideal – „modul în care o persoană îşi reprezintă mental ceea ce ar dori să fie, dar este în acelaşi timp conştientă că nu are în prezent resursele reale să devină”;

Ø eul viitor – „modul în care o persoană îşi reprezintă mental ceea ce poate deveni în viitor, folosind resursele de care dispune în prezent”.

Eficienţa procesului de orientare şcolară şi profesională  depinde  foarte mult de obţinerea de informaţii privind interesele, valorile, aptitudinile şi personalitatea elevului. Aceste aspecte reflectă atât aşteptările pe care le are faţă de profesie, faţă de sine şi carieră în general.

  1. Interesele reprezintă „preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate” (Miclea M., Lemeni G. coord., 2004). Acestea sunt determinate de factori genetici (potenţialul aptitudinal) şi de oportunităţile de învăţare (activităţile şi jocurile în care sunt angrenaţi copiii, mijloacele materiale şi instrumentele pe care le au la dispoziţie etc.).

Cele mai cunoscute tipuri de interese sunt cele identificate de Holland. Acesta a identificat şase tipuri de interese, în funcţie de preferinţele pentru activităţile în care se lucrează cu oameni, obiecte, idei sau fapte:

  • interesele realiste (R) se manifestă prin tendinţa de a se îndrepta spre activităţi care presupun manipularea obiectelor, maşinilor şi instrumentelor. Persoanele ce au acest tip de interese posedă aptitudini manuale, mecanice, tehnice sau sportive; preferă în special să lucreze în mediile deschise, cu plante sau animale;
  • interesele investigative (I) presupun orientarea spre activităţi predominant intelectuale, care permit rezolvarea de probleme şi situaţii teoretice, explicarea cauzelor şi naturii fenomenelor. Aceste interese sunt caracteristice persoanelor care preferă să se ocupe de aspectele abstracte în activitatea lor profesională, preferă căutarea adevărului, ideile abstracte, sarcinile mai puţin concrete. Altfel spus, persoanelor care au interese investigative le place să observe, să înveţe, să analizeze, să evalueze, să rezolve probleme. Dispun de abilităţi matematice şi ştiinţifice, pot lucra în diverse domenii (biologic, fizic, social, cultural etc.), preferă să lucreze singure;
  • interesele artistice (A) se manifestă prin atracţie spre activităţi de relaţionare mijlocită cu alţii prin intermediul produselor artistice, prin orientarea spre activităţile creative, cu posibilitatea de autoexpresie. Persoanele artistice au abilităţi artistice şi imaginaţie, putând lucra în domenii precum: pictura, arta dramatică, muzică, dans, design, poezie etc.;
  • interesele sociale (S) implică orientarea spre activităţi care necesită relaţionare interpersonală cu ceilalţi, să îi ajute, să-i înveţe, să-i informeze, să-i sprijine în rezolvarea diferitelor probleme. Aceste persoane au abilităţi lingvistice;
  • interesele antreprenoriale (E) se manifestă prin preferinţa pentru iniţiativă şi coordonarea propriei activităţi sau a activităţii unui grup. Sunt persoane cărora le place să lucreze cu oamenii (în echipă), să influenţeze, să convingă, să conducă şi să organizeze activităţi în scopuri economice. Au aptitudini manageriale, pentru relaţiile interpersonale sau activităţi persuasive;
  • interesele convenţionale (C) presupun preferinţa pentru activităţi care necesită manipularea sistematică şi ordonată a unor date sau obiecte într-un cadru bine organizat şi definit. Persoanele care manifestă interese convenţionale sunt mai convenţionale, având abilităţi secretariale şi matematice, ceea ce le face potrivite pentru activităţile administrative şi financiare. Se adaptează cu dificultate la situaţiile cu grad ridicat de ambiguitate, unde nu sunt specificate cerinţe clare.

Trebuie să facem precizarea că nu există tipuri pure de interese, ci combinaţii ale acestora. Fiecare individ are un tip de interes predominant, dar manifestă caracteristici şi din alte tipuri. Lemeni Gabriela şi Negru Oana sunt de părere că „interesele se manifestă prin comportamente de apropiere faţă de anumite activităţi şi pot fi identificate atât pe baza unor indicatori calitativi (ex.: trăirea emoţională resimţită de o persoană atunci când realizează o anumită activitate), cât şi cantitativ (ex.: frecvenţa activităţilor de acelaşi tip în care se angajează o persoană)” (Miclea, Lemeni coord. 2004).

Descoperirea intereselor unei persoane înainte de a face o opţiune şcolară sau profesională este absolut necesară, deoarece aceasta permite: identificarea alternativelor educaţionale şi profesionale, selectarea alternativelor optime, găsirea cauzelor pentru situaţiile de insatisfacţie şcolară sau profesională.

Alegerea unei şcoli/profesii care este în acord cu interesele persoanei determină satisfacţie, stabilitate, performanţă şi nivel scăzut de stres şcolar/profesional.

  1. Valorile reprezintă „convingerile bazale ale unei persoane referitor la ceea ce este important în viaţă, în relaţiile interpersonale şi în muncă” (Miclea, Lemeni coord, 2004). În situaţia în care dorim să facem o opţiune şcolară sau profesională trebuie să ţinem seama de următoarele tipuri de valori:

ü valorile generale ale persoanei: libertatea, confortul, iniţiativa, frumosul, dreptatea, corectitudinea, banii, amabilitatea etc.;

ü valorile legate de muncă.

Valorile legate de muncă derivă din valorile generale şi se referă la:

  • mediul muncii: mediu plăcut, securitate, flexibilitate, câştiguri mari etc.;
  • relaţiile de muncă: munca în echipă, competiţie, amabilitate, cooperare, umor etc.;
  • conţinutul muncii: provocare, competenţă, creativitate, dezvoltare, risc etc.;
  • muncă în general: prestigiu, realizare, respect, apreciere, independenţă, responsabilitate;
  • valorile intrinseci – acele convingeri care motivează comportamentul unei persoane, independent de o recompensă externă: autonomia, competenţa profesională, exprimarea creativităţii etc.;
  • valorile extrinseci – motivează comportamentul prin recompensele externe care pot fi obţinute în urma realizări unei activităţi: prestigiu, banii, relaţii de muncă satisfăcătoare.

Valorile legate de muncă se formează prin experienţa pe care elevul o dobândeşte din interacţiunea cu familia, şcoala şi comunitatea. Valorile reprezintă unul din factorii importanţi în alegerile pe care elevii le realizează, datorită „influenţei lor directe” asupra:

  • deciziei de carieră – elevii vor alege acele medii educaţionale şi ocupaţionale care satisfac nevoile individuale şi promovează valorile personale;
  • adaptării la cerinţele mediului educaţional/ocupaţional – elevii se vor adapta mai uşor la mediile care corespund valorilor personale;
  • satisfacţiei academice/profesionale – este mult mai probabil ca elevii să fie mulţumiţi de alegerea făcută şi să fie satisfăcuţi de activităţile pe care le fac, când există o congruenţă între valorile personale şi cele promovate în mediul educaţional/ocupaţional ales.
  1. Aptitudinile „reprezintă potenţialul unei persoane de a învăţa şi a obţine performanţă într-un anumit domeniu” (Miclea, Lemeni coord, 2004). Dezvoltată prin învăţare şi exersare, aptitudinea devine abilitate, iar prin aplicare în practică şi automatizare, abilitatea devine deprindere.

Fiecare persoană dispune de anumite aptitudini, dar de cele mai multe ori este greu să le conştientizeze şi să le pună în valoare. Una din clasificările cele mai comprehensive a aptitudinilor umane este clasificarea realizată de Fleishman (Fleishman, 1984, cit. în Băban, 2003). Din această listă de aptitudini fac parte:

  • Comprehensiunea limbajului oral şi scris;
  • exprimarea orală şi scrisă;
  • fluenţa ideilor;
  • sensibilitatea la probleme;
  • aptitudine numerică;
  • capacitatea memoriei;
  • flexibilitate în clasificare;
  • orientare în spaţiu;
  • viteză perceptivă;
  • coordonarea membrelor;
  • atenţie distributivă;
  • forţa statică;
  • reprezentarea spaţială;
  • dexteritate manuală.

Dacă interesele şi valorile constituie aspecte motivante, aptitudinile stau la baza performanţelor în muncă şi asigură parcurgerea cu succes a diverselor forme de pregătire şcolară şi profesională. De aceea, când ne alegem o profesie trebuie să ţinem seama de faptul că una şi aceeaşi aptitudine poate fi implicată în mai multe activităţi, că performanţa într-o activitate nu e dată doar de o aptitudine, ci de un set de aptitudini.

  1. Caracteristicile de personalitate reprezintă „modalităţi tipice de gândire, comportament, afectivitate şi relaţionare pe care le manifestă o persoană” (Băban, 2003). În ceea ce priveşte rolul personalităţii într-o opţiune şcolară/profesională, părerile sunt împărţite: unii consideră că există profesii care necesită un anumit tip de personalitate pentru a obţine performanţă, în timp ce alţii afirmă că se poate obţine performanţă chiar dacă structura personalităţii este diferită de cerinţele profesiei, dispunând însă de anumite deprinderi şi interese.

Din punctul meu de vedere, caracteristicile de personalitate reprezintă un criteriu important într-o opţiune şcolară/profesională şi ele trebuie să fie în concordanţă cu cerinţele specializării/ profesiei alese.

Nu este potrivit să uităm faptul că personalitatea este doar unul din elementele importante în alegerea specializării/profesiei şi că pentru a se obţine satisfacţie trebuie coroborarea cu celelalte elemente: interese, valori, aptitudini, oferta şi cererea educaţională şi profesională.

O orientare realistă în carieră, în conformitate cu înclinaţiile, abilităţile, aptitudinile şi comportamentul individului asigură un traseu profesional de succes şi un statut socio-afectiv performant şi eficient pentru elevul aflat în acestă situaţie.

Prof. Andreea Mitescu,

consilier școlar, CJRAE Gorj/Liceul Energetic Târgu-Jiu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s