Consultări pe noua lege a educației naționale


 

 

Ministerul Educaţiei Naţionale a prezentat, pe 15 martie 2017, în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Studii Economice din Bucureşti, direcţiile de acţiune privind asumarea opţiunilor majore ale educaţiei şi elaborarea proiectului de lege a educaţiei, prevăzută pentru perioada ianuarie-februarie 2018.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN, calendarul avansat miercuri la ASE arată că în perioada aprilie-mai 2017 ar urma să fie realizată o sinteză a consultărilor anterioare, în perioada iunie-noiembrie – evaluarea Sistemului Naţional de Educaţie (Starea Educaţiei), noiembrie-decembrie 2017 – asumarea opţiunilor majore ale educaţiei, ianuarie-februarie 2018 – elaborarea proiectului noii legi a educaţiei (sub coordonarea unui grup de lucru constituit la nivelul MEN), martie-mai 2018 – dezbateri publice şi iunie-septembrie 2018 – dezbaterea proiectului de lege în Parlament.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, a susţinut la acest eveniment că se impun reglementări flexibile şi coerente pentru cadrul general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de Educaţie.

Din cele 365 de articole ale actualei legi, au fost modificate 152, ceea ce reprezintă 41% din ansamblul ei. De asemenea, din anumite puncte de vedere, legea a rămas în urmă faţă de realităţile economico-sociale actuale. Prin urmare, o nouă lege trebuie să impună responsabilitate atât şcolilor şi universităţilor, cât şi cadrelor didactice, să prevadă o mai bună şi permanentă pregătire a acestora, deoarece de priceperea şi ţinuta lor profesională depinde în foarte mare măsură progresul elevilor şi studenţilor“, a declarat ministrul Educației, relatează Agerpres.

La eveniment au participat şi preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, preşedinţii Comisiilor de învăţământ din Parlament, Ecaterina Andronescu şi Camelia Gavrilă, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, rectori, reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământul superior, secretari de stat şi directori din Ministerul Educaţiei.

Alte subiecte abordate cu acest prilej au vizat prezentarea raportului de activitate al CNATDCU, evaluarea şcolilor doctorale, respectiv clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.