Din 25 aprilie 2017, profesorii sunt funcționari publici


Așa cum publicația noastră a anunțat încă din luna martie 2017, cadrele didactice au primit statutul de funcționar public.  De la 25 aprilie, cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat au calitatea de funcționar public in sensul legii penale si riscă chiar si zece ani după gratii pentru luare de mita.

Situația a apărut in urma unei decizii a instanței supreme, publicata in Monitorul Oficial la 25 aprilie 2017. Prin aceasta decizie, Înalta Curte de Casație si Justitie ”stabileste ca profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de functionar public in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal”.

Decizia a fost pronuntata la 15 martie si este obligatorie de la data publicarii in Monitorul Oficial. Implicatiile pentru profesorii din scoli si licee sunt foarte grave, asa cum s-a întâmplat și cu medicii din spitalelel de stat dupa o decizie de acum doi ani.

În momentul in care profesorii din invatamantul preuniversitar de stat sunt considerati, in sensul legii penale, functionari publici, acest lucru inseamna ca pot fi cercetati si pedepsiți penal pentru infracțiunea de luare de mită. Potrivit Codului Penal, aceasta infracțiune este pedepsita cu inchisoare de la trei la zece ani si interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia/activitatea in executarea căreia s-a săvârșit fapta. Fapta este pedepsita indiferent ca mita este pretinsa sau primita in mod direct sau in mod indirect, pentru sine sau pentru alta persoana.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s