Oportunități de formare profesională a elevilor de la Colegiul Tehnic Nr.2, Tg-Jiu prin programul ERASMUS+


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Declaraţia de la Lisabona(martie 2000) stabileşte o serie de obiective pentru statele membre UE de a pune bazele unei societăţi şi economii bazate pe cunoaştere, care se pot realiza doar prin adaptarea şi îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi formare profesională.

Memorandumul privind învăţarea pe tot parcursul vieţii al Comisiei Europene (adoptat în octombrie 2000) formulează o serie de mesaje cheie cu rol de orientare a acţiunilor viitoare în domeniu:

  • garantarea accesului universal şi continuu la învăţare pentru formarea şi îmbunătăţirea competenţelor;
  • realizarea unor investiţii superioare în resurse umane;
  • încurajarea inovaţiei în predare şi învăţare; valorizarea învăţării non-formale şi informale;
  • regândirea orientării şi consilierii, cu focalizare pe accesul la informaţie de calitate şi la consiliere privind oportunităţile de învăţare pe tot parcursul vieţii;
  • apropierea învăţării de domiciliu, oferirea de oportunităţi de învăţare continuă, cât mai aproape de beneficiari, în propriile lor comunităţi şi sprijinită de echipamente TIC.

Problema competitivităţii resurselor umane a fost repusă pe agenda de decizie ca domeniu prioritar de intervenţie pe termen scurt în contextul eforturilor României de a se adapta la cerințele impuse de piața muncii europene, aflată într-o continuă dezvoltare și schimbare.

Colegiul nostru – reprezentativ prin cele patru titluri de ȘCOALĂ EUROPEANĂ- și nu numai,  a fost mereu transpus la obiectivele educaționale naționale și europene. Am urmărit permanent o educație profesională și socială de calitate, cu standarde mereu în ascensiune, astfel încât să dăm societății oameni mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor prezente și viitoare și pentru a acționa cu responsabilitate față de generațiile viitoare. Respectăm și aplicăm principiile dezvoltării durabile atât din punct de vedere al educației, dar și economic, social și al mediului.

Astfel inițiativele noastre au în vedere mai multe domenii fundamentale: a învăța pentru a cunoaște, a acționa practic, a se dezvolta pe sine și astfel a contribui la dezvoltarea societății, a se respecta pe sine, pe cei din jur și pe cei care vor veni.

Pentru realizarea acestor obiective pe termen mediu și lung, proiectele cu finanțare europeană au constituit o oportunitate benefică; prin muncă, perseverență și ambiție am reușit să accesăm fonduri, dar să și implementăm proiecte de calitate, venind astfel în sprijinul elevilor noștri, majoritatea dintre ei fiind fără mari posibilități sociale și să aducem prestigiu și recunoaștere școlii la nivel local, dar și național, distincțiile oferite de minister fiind pentru noi un motiv temeinic de a merge înainte pe acest drum.

În anul școlar 2016- 2017 Colegiul Tehnic NR. 2 Tg-Jiu a implementat proiectul ERASMUS –KA1-VET, Calitatea europeană în formarea profesională a elevilor din învățământul tehnic profesional, proiect  realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Proiectul a avut ca grup țintă 45 de elevi care învață în trei domenii: protecția mediului, electromecanică, electronică automatizări. Cei 45 elevi, câte 15 pentru fiecare domeniu, au efectuat stagiile de instruire practică obligatorie aferente semestrului al II-lea, pentru disciplina CDL- pregătire practică comasată, după cum urmează:

1) „Pregătire de  bază în  domeniul  electronică – automatizări”, clasa a-X-a, domeniul  Electronică automatizări;

2) „Pregătire în vederea integrării la locul de muncă în domeniul Electromecanic”, clasa a-X-a, domeniul  Electromecanică;

3) „Tranziția de la școală la piața muncii”, clasa a-X-a,  domeniul Protecţia  mediului.

Cele trei fluxuri au avut loc astfel:

FLUX 1:15 elevi cls. a X-a, domeniul protecția mediului +2 profesori  însoțitori , 04.03-25.03.2017, Institutul Național de Sănătate Dr. Ricardo Jorge (INSA) din LISABONA, Portugalia

– FLUX 2: 15 elevi cls. a X-a, domeniul Electromecanică+2 profesori însoțitori; 08.05-26.05.2017P. KOUSIOS  ELECTRICE  Ltd – din orașul PAPHOS, Cipru

FLUX 3:15 elevi cls. a X-a, domeniul Electronică-automatizări+2 profesori însoțitori ; 

5.06.2017-23.06 -2017, Centrum Kształcenia Praktycznego – centrul de instruire practică din orașul WROCLAW, Polonia.

Stagiile de pregătire practică s-au desfășurat, așa cum era prognozat, în condiții foarte bune și la standarde de înaltă calitate. Elevii au beneficiat de o logistică modernă, de informații științifice de referință, dar și ușor de înțeles și aplicat, de experiența specialiștilor în domeniile în care își realizează pregătirea practică, dar și de ospitalitatea și amabilitatea unor gazde care i-au tratat nediferențiat, cu interes pentru pregătirea individuală a fiecăruia dintre ei.  Pregătirea teoretică a alternat cu studiul în laborator unde s-au observat și aplicat atât  tehnici clasice de analiză cât și moderne iar aparatele, ustensilele și echipamentele  folosite sunt la standarde europene. A fost o colaborare fructuoasă din toate punctele de vedere, cu toate instituțiile implicate în mobilități, bazată  pe o comunicare permanentă, respect  și un interes susținut.

Elevii au reușit să-și îmbunătățească competențele profesionale, să-și dezvolte competitivitatea în vederea facilitării tranziției de la școală la viața activă, să-și dezvolte adaptabilitatea la locuri, cunoștințe și mentalități noi, să-și dezvolte creativitatea, spiritul critic și inovativ, capacitatea de a colabora și lucra în echipă, la contactul cu un nou mediu economic, social, cultural și lingvistic.

Au dobândit noi competențe în sistem formal și informal, dar și-au dezvoltat și mobilitatea în dobândirea rapidă de competențe pe piața muncii, au căpătat încredere în forțele proprii, dezvoltându-și astfel interesul și motivația pentru realizarea unei cariere de succes în domeniul în care se pregătesc, dar și responsabilitate pentru propria formare și respectul pentru școala în care învață.

Programul a fost complex, activitățile de instruire practică s-au îmbinat armonios cu vizitele culturale  și tehnice în locuri reprezentative pentru patrimoniul cultural naţional al țărilor gazdă, de o valoare inestimabilă de natură istorică, arheologică, documentară,  artistică, ştiinţifică şi tehnică: Muzeul de Geologie, Palatul Pimenta, Acvariul Vasco da Gama, Oceanarium, unul dintre cele mai mari din lume, Basilica Maicii Domnului din Fatima, Turnul Belem, Sintra-orașul palatelor și al grădinilor, mânăstiri, catedrale și alte locuri încărcate de istorie și spiritualitate (Portugalia), Paphos Harbour, Coral Bay Sea Caves, Aphrodite s Rock, Tombs of the Kings (Cipru), Muzeum Uniwerytetu Wroclaw, Muzeul Polonez de Aviație, Muzeul de Istorie Wroclaw, Stadionul Olimpic, Buncărul Osowka, Catedrala F. Maria, Cracovia și multe alte locuri reprezentative.

Și nu ne oprim aici… COLEGIUL TEHNIC NR. 2 TG-JIU, începând cu 01 septembrie 2017, va implementa un nou proiect ERASMUS,  PAȘI SPRE COMPETENȚĂ, în valoare de aproximativ 117 000 euro. Beneficiarii direcți ai noului proiect sunt 42 de elevi din domeniile: electronică automatizări,protecția mediului, și, în premieră pentru învățământul gorjean și elevii de la școala profesională, calificarea Ospătar(Chelner) vânzător în unități de alimentație. Astfel înțelegem, prin muncă și perseverență să dăm continuitate și sustenabilitate activității noastre și să trimitem spre societate elevi bine pregătiți și motivați pentru o formare continuă, de calitate.

 

Prof. Bîzocu Codruța Nicoleta

Prof. Șofei Carmen Elena

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s