Schimbări majore în învățământul românesc în perioada următoare


În această săptămână, ministrul  Liviu Marian Pop a ţinut  o amplă videoconferinţă cu inspectoratele şcolare, sindicatele şi reprezentanţi ai asociaţiilor şcolare. Inspectoratele şcolare din întreaga ţară au intrat în legătură  prin intermediul unei videoconferinţe, cu ministrul Educaţiei, Liviu Marian  Pop. S-au discutat subiecte legate de Legea Educaţiei Naţionale, despre manualele şcolare şi despre auxiliare, dar şi chestiuni legate de finanţarea şcolilor şi despre salarizarea profesorilor.

Ministrul a anunţat că, în anul calendaristic viitor, MEN va avea cel mai mare buget de până acum. Primul subiect deschis de către ministrul Educației a fost problema manualelor. Astfel, acesta a anunţat că, în următoarele zile, vor primi aprobări manualele de la toate disciplinele, urmând să fie publicate în format electronic şi pe site-ul ministerului, iar în următoarele cinci săptămâni acestea vor putea ajunge la şcolile din întreaga ţară. De asemenea, Liviu Marian  Pop a mai specificat că manualele vor fi tipărite de tipografiile care aparţin statului, editurile urmând să fie responsabile doar de editarea acestora.

Totodată, Legea Manualului Şcolar urmează să intre în dezbatere publică, urmând să se decidă dacă pe viitor vor exista manuale unice sau nu. În cadrul acestei discuţii, Liviu Pop afirmă că Legea Educaţiei obligă statul să ofere un manual, dar acesta nu trebuie să fie neapărat în format fizic, ci ar putea fi electronic.

„Noi, în proiectul de lege, am spus că manualul poate fi în trei forme, forma letrică, forma virtuală şi forma electronică, obligatoriu noi să asigurăm forma virtuală, acel pdf electronic, şi lecţiile virtuale pe care le avem în manualele pentru clasele I-V. Iar forma letrică să se asigure doar dacă se doreşte lucrul acesta de către părinte sau profesor, în aşa fel încât prevederea Legii Educaţiei care spune că elevul beneficiază de un manual să fie respectată. Elevul beneficiază de un manual, dar nu neapărat acesta trebuie să fie pe suportul de hârtie, adică pe format letric“, declară  Liviu Marian Pop.

Auxiliarele, plătite prin intermediul asociaţiilor de părinţi

Pe lângă manuale, urmează să intre în evaluare, pe 10 octombrie, şi auxiliarele şcolare, care nu vor mai fi însă, pe viitor, comandate de către profesori şi învăţători. Liviu Pop prezintă un sistem complex, prin care părinţii stabilesc împreună cu profesorii ce auxiliare şcolare aleg, alegeri care vor trece prin consiliul profesoral, care vor fi cumunicate şi centralizate de către inspectoratele şcolare şi apoi comunicate la Centru.

De asemenea, plata acestor manuale se va face prin intermediul asociaţiilor de părinţi; prin urmare, acestea vor trebui să aibă caracter juridic, nu doar formal.În ceea ce priveşte bugetul de salarii pentru profesori, Liviu Pop a anunţat o schimbare în acest sens. Banii urmează să nu mai fie viraţi prin intermediul primăriilor de care aparţine acea şcoală, ci direct în bugetul şcolii.

O altă problemă ridicată de Pop a fost şi cea legată de paza şcolii în afara programului şcolar. Astfel, el afirmă ce aceasta ar trebui asigurată de către primării. Tot legat de partea financiară, Pop a mai afirmat că Educaţia „va avea cel mai mare buget din ultimii 10 ani“.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.