Premise bune pentru România în industria digitală


 

 

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat în această săptămână, la invitația prim-ministrului Portugaliei, António Costa, la „Web Summit“ 2017, desfăşurat în capitala statului portughez, Lisabona. În cadrul intervenției sale din panelul intitulat „Will Europe rise again?“, oficialul român s-a referit la multiplele provocări la adresa proiectului european și la modalitățile prin care acestea pot fi transformate în oportunități de consolidare a Uniunii Europene.

Ministrul delegat a subliniat necesitatea unei mai bune comunicări cu privire la realizările și beneficiile Uniunii pentru cetățenii europeni, precum și la necesitatea unei mai bune implicări a acestora în procesul de reflecție și decizie privind viitorul Europei. Oficialul român a pledat pentru soluții comune, incluzive la nivel european, menite să consolideze procesul de integrare, cu accent pe asigurarea unei creșteri economice durabile, crearea de locuri de muncă și realizarea convergenței economice și sociale în cadrul Uniunii Europene.
„Avem nevoie de o Uniune Europeană unită în jurul valorilor comune și capabilă să își proiecteze adecvat viitorul pentru cetățenii săi. Construcția europeană are nevoie de reforme profunde, de solidaritate şi responsabilitate, pentru a putea face faţă provocărilor“, a declarat Victor Negrescu.
Oficialul s-a referit și la importanța inovației și a tehnologiei în elaborarea unor politici eficiente ale Uniunii Europene, precum și menținerea avantajului competitiv la nivel global. În context, a evidențiat potențialul României în sfera digitală și a securității cibernetice la nivel european.
„Potențialul României în industria digitală trebuie susținut și valorificat, mai ales că există toate premisele pentru succes. Dorim să facem cunoscute toate performanțele înregistrate de România pe toate domeniile sale de excelență, în perspectiva preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, iar industria IT are una dintre cele mai rapide rate de creștere în ultimii ani“, a subliniat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.