Ziua Internațională a Monumentelor marcată de elevii de la Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș”


 

 


În fiecare an, la 18 aprilie, se marchează, începând cu 1983, Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor, la propunerea ICOMOS – Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, aprobată de Conferinţa Generale UNESCO. Această aniversare oferă posibilitatea conştientizării publicului cu privire la patrimoniul monumentelor şi siturilor la nivel naţional şi mondial, precum şi a vulnerabilităţii acestuia, dar şi asupra eforturilor necesare protecţiei şi conservării sale.

Elevii de la Cercul de Istorie de la Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș”, coordonat de profesorul Cornel Șomîcu, au marcat Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice printr-o vizită la Biserica ”Sfinții Voievozi” din Stolojani. Practic a fost o lecție de istorie făcută în curtea Bisericii de lemn din Stolojani care numără mai bine de trei veacuri de existență.
Vorbim de cel mai spectaculos monument de acest tip și asta nu doar pentru că se află în situația fericită că a fost restaurată în anii 2007-2008, ci mai ales că mai este cunoscută ca povestea ”bisericii de sub biserică”. Astfel, în harta lui Fr. Schwantz, de la 1722, este însemnată o biserică tocmai la jumătatea satului Stolojani, în dreapta Jaleşului, chiar în locul unde se afla biserica cu hramul Sfinţii Voievozi, în zona numită de localnici Floricani. În acelaşi loc în anul 1674 jupân Lupu, jupân Drăgan au făcut această biserică care a fost renovată în 1820 de popa Lupu, popa Radu, Gheorghe Cocheci şi Gheorghe Pricu. Din câte se pare, în anul 1926, sătenii au făcut o săpătură la această biserică, în naos, în faţa tâmplei, la o adâncime de 1,15 metri sub pardoseala actuală de cărămidă, descoperind alta mai veche şi doi stâlpi, tot de cărămidă, tencuiţi cu var fără nisip. Potrivit informaţiilor, Bărcăcilă, cel care a făcut cercetările, a conchis că înainte a fost o biserică de zid care s-ar fi dărâmat din cauza relei construcţii. Biserica respectivă a fost reparată în anul 1866 după cum aflăm din anuarul parohiilor din 1909. După cum scria regretatul cercetător dr. Gheorghe Gârdu, viaţa religioasă în satul Stolojani era foarte dezvoltată atât prin lăcaşurile de rugăciune existente, cât şi prin numărul slujitorilor bisericeşti, dintre care popa Radu a ajuns egumenul mânăstirii Tismana. În satul Stolojani a existat şi un schit după cum se poate afla dintr-un document din 14 noiembrie 1677.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.