ÎNTÂRZIERE Guvernul dă rechizite și ghiozdane după începutul anului școlar


Ghiozdanele și rechizitele pentru copiii de grădiniță, clasele primare și gimnaziale încep să fie distribuite, a anunțat  Ministerul Educației Naționale, pe 10 octombrie 2018. Practic, Guvernul a ratat începutul de an școlar, obiectele necesare începutului de an școlar urmând să ajungă cu o întârziere de peste o lună.

 

Proiectul „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație” are ca obiectiv să aducă la școală preșcolarii și elevii din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale școlare, potriviit unui comunicat al  Ministerului  Educației Naționale,  Alte obiective ale proiectului sunt prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii.

MEN  informează că peste 360.000 de preșcolari și elevi din clasele II – VIII beneficiază în anul școlar 2018-2019 de pachete de rechizite și ghiozdane. Dintre aceștia, 308.611 elevi vor primi ghiozdane. “Beneficiarii sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară”, se arată în comunicat.

“Elevii din grupul-țintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului școlar, sprijinul acordat în cadrul programului național desfășurat anual în baza Legii 126/2004 și a ordinului de ministru nr. 4385/2012. În plus, 51.539 de preșcolari vor primi rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate”, mai spune Ministerul.

Rechizitele și ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare județene către școli, care vor repartiza mai departe materialele școlare către elevii și preșcolarii din grupul-țintă.

Ministerul Educației Naționale este beneficiar al proiectului „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație”, implementat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ – Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 lei, informează MEN.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s