5 reviste școlare din Gorj concurează pentru premiile naționale


 

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a găzduit vineri, 3 mai 2019, etapa judeţeană a Concursului Revistelor Şcolare. Termenul limită de depunere a revistelor la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj a fost 25 aprilie a.c..

Concursul Revistelor Şcolare este organizat anual de Direcţia Generală a Învăţământului Preuniversitar din Ministerul Educaţiei Naționale, împreună cu inspectoratele şcolare şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, şi se desfăşoară în trei etape: locală/sector, judeţeană/municipală şi naţională. Inspectorii şcolari cu activitatea educativă vor trimite revistele selecţionate în urma desfăşurării etapei judeţene (maxim 10 titluri), însoţite de un tabel explicativ, avizat de inspectorul şcolar general,  la Palatul Naţional al Copiilor, pentru faza naţională. În luna mai 2019 se va constitui juriul naţional al Concursului Revistelor Şcolare format din şapte persoane: trei ziarişti cunoscuţi, specializaţi în problemele învăţământului, două cadre didactice de la Facultatea de Jurnalistică şi Ştiinţe ale Comunicării şi doi reprezentanţi desemnaţi de Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei. Juriul va analiza şi selecţiona revistele.

Așa cum ne declara profesorul Grigore Alexandrescu, inspector școlar și președintele juriului, principalele obiective ale acestei competiţii sunt: cunoaşterea şi popularizarea la nivel naţional a revistelor concepute şi conduse de elevi; evaluarea şi verificarea experienţei în domeniul publicisticii şcolare; polarizarea unui număr cât mai mare şi cât mai variat de talente în jurul revistei şcolii; formarea la elevi a conştiinţei; cultivarea respectului pentru cuvântul scris, pentru exprimarea corectă şi expresivă în limba română; educarea tinerilor în spiritul respectului pentru adevăr, pentru reflectarea obiectivă a realităţii, prin aplicarea principiilor deontologice ale profesiei de jurnalist; sporirea nivelului de însuşire a tehnicilor clasice şi moderne de redactare, tehnoredactare, documentare, investigare, multiplicare, difuzare a unei publicaţii şcolare.

Comisia de organizare și evaluare pentru etapa națională a stabilit că vor reprezenta Gorjul în faza următoare:  revista ”METAMORFOZE”-Școala Gimnazială ”Nicolae Costescu”-Bolboși; revista LUMINA DIN CUVÂNT-Palatul Copiilor Tg-Jiu(pentru Gimnaziu); revista  STUDIUM(CNET);  revista INTERVAL(CNSH);  revista TOTUȘI(CNTV)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.