Apel la Președinte din partea FSLI


 

 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să promulge Legea de protecţie a cadrelor didactice, potrivit unui comunicat al FSLI.  Plenul Senatului a adoptat, pe 3 februarie, în calitate de for decizional, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.


“Iniţiativa legislativă a fost realizată la propunerea federaţiei noastre, iar după patru ani în care am solicitat parlamentarilor în nenumărate rânduri să voteze această lege, iată că, în sfârşit, vocea cadrelor didactice reprezentate de FSLI a fost auzită! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că Legea privind măsurile de protecţie a personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei reprezintă o necesitate pentru sistemul educaţional românesc, după ce în ultimii ani ne-am confruntat cu o creştere alarmantă a numărului de cazuri în care colegii noştri au fost bătuţi, agresaţi, scuipaţi, înjuraţi sau umiliţi în cadrul unităţilor de învăţământ”, se precizează în comunicatul remis marţi de FSLI.
Potrivit proiectului de lege, personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică, reaminteşte FSLI.
“Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control se bucură de respect şi consideraţie faţă de persoana sa şi faţă de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalţi salariaţi ai unităţii, de un climat de ordine, disciplină şi respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale, de autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare, de susţinerea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai beneficiarilor primari ai educaţiei în realizarea actului educaţional, de dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ”, prevede proiectul de lege adoptat luni de Senat.
FSLI precizează că proiectul de lege majorează pedepsele cu o treime în cazul tuturor formelor de ameninţări sau de agresiune la adresa unui cadru didactic. “Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”, potrivit proiectului de lege.
Sindicaliştii din învăţământ consideră că această lege nu transformă cadrele didactice în persoane intangibile. “Legea oferă protecţie cadrelor didactice, care sunt în acest moment expuse agresiunilor. Această lege nu transformă cadrele didactice în persoane intangibile, aşa cum s-ar putea crede în spaţiul public. Personalul didactic care nu respectă legea, care nu îşi desfăşoară activitatea potrivit normelor legale şi morale va răspunde în faţa comisiei de disciplină şi, acolo unde este cazul, în faţa autorităţilor. Vrem să îi asigurăm pe elevi şi pe părinţi că noi suntem partenerii lor şi că vrem să avem un sistem educaţional în care respectul şi angajamentul este reciproc”, se menţionează în comunicatul FSLI.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, a apreciat că în lipsa acestei legi dascălii sunt umiliţi de un sistem care nu le oferă protecţie. “Violenţa la adresa cadrelor didactice este un atac la adresa întregului sistem de învăţământ. Această lege nu îşi doreşte să formeze tabere sau să dea naştere adversităţilor între elevi, profesori şi părinţi. Ne dorim şcoli în care nici profesorii nu vor mai fi victime şi nici elevii nu vor avea de suferit. Nimeni nu este mai presus de lege şi de aceea considerăm că prin această reglementare nu se face altceva decât dreptate personalului didactic care a fost umilit de-a lungul anilor, fără ca cineva să poată interveni. Solicităm Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, să promulge această lege, care reprezintă o formă prin care putem să readucem respectul faţă de profesia de cadru didactic. Îi asigur pe elevi şi pe părinţi că nu ne dorim cadre didactice mai presus de lege, dar nu vrem ca un dascăl să fie umilit de un sistem care nu îi oferă nicio formă de protecţie. Federaţia noastră va face demersuri în continuare pentru o educaţie în care să nu mai existe cazuri de violenţă nici la adresa profesorilor şi nici la adresa elevilor, iar cei care greşesc să fie traşi la răspundere”, a comentat preşedinte FSLI.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.