Situația dificilă din România din cauza coronavirusului a făcut sindicaliștii din Educație să solicite anularea examenului naţional de Titularizare şi ocuparea posturilor pentru anul şcolar următor prin suplinire. Cererea FSLI a fost trimisă sub forma unei modificări la proiectul Ordonanţei de Urgenţă privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.
Adresa FSLI, datată 23 aprilie 2020, a fost trimisă ministrului Educaţiei, Monica Anisie, împreună cu modificările propuse de sindicate la proiectul de OUG care modifica definitivatul, obţinerea gradelor didactice şi titularizarea.
FSLI solicită anularea pentru acest an a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învățământul preuniversitar de stat, cunoscut drept Titularizare.
Mai exact, FSLI cere anularea sesiunii din acest an a examenului naţional de Titularizare. Posturile sau catedrele rămase în continuare vacante sau rezervate se ocupă prin repartizare coordonată de inspectoratele şcolare pe baza notelor obținute la examenele de Titularizare din ultimii cinci ani.
Contractele de muncă pe perioadă determinată de cel mult un an se prelungesc cu încă un an, pentru anul 2020-2021, se mai arată în textul trimis ministrului.
Propunerea FSLI mai are o variantă de înlocuire a concursului naţional de Titularizare din acest an cu un concurs de ocupare organizat la nivelul judeţului după data de 1 septembrie 2020.
“Având în vedere starea de urgență, considerăm inoportun derularea concursului național unic de ocupare a posturilor/catedrelor didactice –imposibilitatea de a desfășura acest concurs în condiții de maximă siguranță pentru candidați. De aceea, concursul unic trebuie suspendat, iar toate posturile pot fi ocupate- pentru un an școlar – prin suplinire”, se arată în documentul citat.