
Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care vor susține Evaluarea Națională, respectiv Bacalaureatul pot participa la sesiunile de pregătire a examenelor, programate în intervalul 2 -12 iunie, anunță site-ul oficial edu.ro. Aceste sesiuni se vor desfășura în unitățile de învățământ în conformitate cu măsurile de siguranță prevăzute de ordinul comun dintre Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.
Reamintim că este măsurile pentru redeschiderea școlilor sunt specificate în Ordinul nr. 4.267/841/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării. Purtarea măștilor este obligatorie în toate spațiile închise, inclusiv în școli.
Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, art.65, lit.H – „nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții” se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei.
Redăm ghidul informativ al Ministerului Educației
„Măsuri de prevenire și protecție în sălile de clasă:
- la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;
- vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);
- se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervarzul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire;
- în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
- intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
- există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dizinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar.
- În sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul
- pupitrele /băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.
Sunt obligatorii sesiunile de pregătire?
Prezența elevilor la cursurile de pregătire și consiliere este opțională și va fi decisă de părinți după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora.
Măsuri la nivelul inspectoratelor școlare județene/direcțiilor de sănătate publică
- Direcțiile județene de sănătate publică întocmesc liste cu cadrele medicale desemnate (medic sau asistent medical) pentru acordarea asistenței medicale pentru fiecare unitate de învățământ
- Inspectoratele școlare vor comunica săptămânal direcțiilor de sănătate publică rapoartele de monitorizare privind asigurarea condițiilor igienico-sanitare în cadrul unităților de învățământ.