Dascălul polonez  se născuse la Smolensk, pe Nipru, în teritoriile poloneze ocupate de către Imperiul Ţarist, într-o familie mixtă, tatăl-Teodosiu Iustin Rola Piekarski-polonez de origine, iar mama-Emma von Blankenhorn-de origine  germană. S-a aflat în Gorj aprope două decenii, prilej care l-a folosit pentru a marca viața culturală a zonei.

A absolvit în 1877 Liceul “Sfânta Cruce” din Varşovia, începându-şi cariera ca învăţător în Podolia. Va  urma  apoi cursurile Academiei de Arte Frumoase din Varşovia. După  absolvirea Academiei  din Varşovia va urma cursurile Universităţii din Cracovia, în 1879 fiind arestat alături de alţi studenţi polonezi.
A emigrat apoi în Elveţia, a trăit la Paris iar în anul 1885 îl găsim combatant în războiul sârbo-bulgar. Se va stabili în România  în 1887 iar în 1891 îl găsim profesor la Gimnaziul din Slatina. Aici îl va întâlni pe profesorul Iuliu Moisil. Din noiembrie 1892 va fi transferat la Târgu-Jiu. Se va adăuga rapid grupului de entuziaşti care îi mai cuprindea pe Alexandru Ştefulescu, Iuliu Moisil, Aurel Diaconovici, avocatul George Pârvulescu, locotenentul Emanoil Părăianu, doctor Ion Urbeanu, avocatul Ştefan Dobrinean şi tipograful  Nicu D. Miloşescu.
În iulie 1894 va contribui cu ilustraţiile la apariţia revistei „Jiul”.  În perioada 1892-1895 W.R. Piekarski a fost profesor de desen la Gimnaziul Tudor Vladimirescu”iar apoi, o perioadă scurtă, îl găsim ca desenator la Serviciul Tehnic al Judeţului Gorj.  Tot  în această perioadă a realizat şi ilustraţia la unele cărţi şi reviste publicate de Nicu D. Miloşescu dar a lucrat şi pentru Editura Minerva din Bucureşti. De asemenea, a realizat desene în 1895 pentru nou-apăruta revistă umoristică gorjeană „Ardeiul”.
Fiind bolnav pulmonar, va cere transferul la Novaci unde va funcţiona ca profesor de desen la Şcoala de jucării de lemn din Novaci. Se va stinge la Bucureşti în 1909.I.P.Ţuculescu îl evoca în 1940 pe Witold Rola Piekarski în revista ”Amicul tinerimii”: „Acest om providenţial pentru vremurile de atunci în deobşte şi pentru plaiurile Gorjului în deosebi, a lucrat cu osârdie, elan şi desăvârşită tragere de inimă pentru un popor ce nu era al lui, dar  căruia îi era  recunoscător, pentru dragostea cu care l-a primit în mijlocul său. El a realizat pentru neamul nostru atâtea lucruri de seamă, încât ar trebui să scriem o carte întreagă, pentru a le releva amănunţit. Şi totuşi, el a murit sărac în ziua de 21 Oct. 1909, pe un pat modest  al ospiciului Pantelimon şi a fost înmormântat de bunul  său prieten şi colaborator, domnul Iuliu  Moisil, în cimitirul mânăstirii Cernica, aşa cum i-a fost dorinţa ultimă…”

Cornel Șomîcu