Probele de aptitudini la liceele vocaționale modificate de MEC


În această vară, probele de aptitudini organizate pentru admiterea în liceele vocaționale vor fi organizate pe baza de portofolii sau de interviu online pentru majoritatea liceelor vocaţionale, potrivit procedurilor noi, aprobate de MEC. Doar că probele, la unele profiluri,  sunt mult mai costisitoare pentru părinți care au nevoie de înregistrări video și audio cât mai bine făcute.

Pentru liceele vocaţionale, la profilurile artistic, sportiv, teologic și pentru specializarea filologie – liceul Waldorf-aprecierea probelor de aptitudini se face prin note, iar la profilurile pedagogic și militar, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ: admis/respins.

“Probele de aptitudini din cadrul examenului de admitere în învățământul vocațional se vor desfășura astfel:

  • Pentru profilul Artistic – arte vizuale: specializările Arte plastice, Arte decorative, Arhitectură, Arte ambientale, Design, Conservare – restaurare bunuri culturale: evaluarea unui portofoliu de lucrări.
  • Pentru profilul artistic, specializarea Muzică – Secția Instrumentală și Secția Artă vocală interpretativă se va desfășura pe baza evaluării unei înregistrări audio-video a repertoriului instrumental/vocal. Probele de aptitudini din cadrul examenului de admitere în învățământul liceal vocațional, profil artistic, specializarea Muzică-Secția Teoretică se vor susține on-line, pe una din platformele comunicate de unitatea de învățământ care organizează probele.
  • Pentru profilul artistic, specializarea Coregrafie, pentru absolvenții claselor a VIII-a, specializarea Coregrafie se echivalează cu media aritmetică a mediilor generale obținute de candidat în ultimul an de studiu la disciplinele Dans Clasic și Dans românesc. Pentru absolvenții învățământului gimnazial, altul decât specializarea Coregrafie, proba de aptitudini constă în evaluarea unei înregistrări pe suport CD/DVD(audio – video) transmise de candidat.
  • Pentru profilul artistic, specializarea Arta Actorului, examenul de admitere se va realiza pe baza evaluării unei înregistrări pe un CD/DVD (audio-video) cu evoluția candidatului, conform cerințelor conținutului probelor.
  • Pentru profilul pedagogic, pentru toate specializările, evaluarea și certificarea aptitudinilor se vor realiza prin eliberarea unei fișe de aptitudini, de către unitatea de învățământ în care este înmatriculat candidatul în clasa a VIII-a.

Fișa de aptitudini va conține următoarele:

  1. tipurile de aptitudini – de comunicare, artistice și fizice – și disciplina în ale cărei programe școlare este cuprins fiecare tip de aptitudini: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
  2. media generală a claselor V-VIII la disciplinele: limba și literatura română, educație vizuală, educație muzicală, educație fizică și sport;
  3. media generală a claselor V-VIII la purtare;
  4. calificativul – Admis/Respins la profilul pedagogic;
  • Pentru profilul teologic, se vor susține următoarele probe:
  1. un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins;
  2. o probă de verificare a cunoștințelor religioase, evaluată cu notă;
  • Pentru profilul militar, se pot înscrie candidații care au fost declarați „Admiși” la selecția organizată în centrele zonale de selecție și orientare.
  • Pentru profilul sportiv, înscrierea candidaților este condiționată de existența avizului medical, cu specificația „Apt pentru efort fizic/Clinic sănătos”, favorabil practicării disciplinei sportive, eliberat cu maximum 10 zile lucrătoare înainte de înscriere – condiție eliminatorie. De asemenea, o altă condiție eliminatorie este aceea ca elevul să dețină un document prin care să se ateste că practică organizat, de cel puțin un an calendaristic, disciplina sportivă pentru care se constituie clasa. Nota finală la probele de aptitudini se va echivala cu media generală la disciplina educație fizică/pregătire sportivă practică din clasele V-VIII, calculată ca media aritmetică a mediilor anuale la această disciplină.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.