Președintele României anunță intrarea în normalitate


Potrivit președintelui Klaus Iohannis, de la 1 iunie vor fi redeschise terasele, se va putea circula între localități fără declarație pe propria răspundere și se va putea merge la plajă. De asemenea, se va relua transportul internațional rutier și feroviar, devin posibile spectacolele în aer liber, cu cel mult 500 de spectatori, precum și competițiile sportive în aer liber, cu excepția sporturilor de contact. Măsurile anunțate de autorități au adus efectiv ”doliul” la unele televiziuni, semn că politica editorială a lor a fost dictată uneori de alte probleme.

Veștile pozitive pentru populație sunt următoarele: În ce privește măsurile de relaxare, avem și câteva vești pozitive: din 1 iunie, câteva activități interzise până acum vor redeveni posibile; Astfel, de la 1 iunie se redeschid terasele. Clar va fi nevoie de măsuri speciale, și acestea vor fi comunicate; Mesele vor fi la cel puțin 2 metri distanță, vor putea sta maxim 4 persoane la o masă și în acest fel lucrurile vor fi sub control; De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici cu păstrarea distanței de 2 metri între scaunele de plajă; Se reia transportul internațional rutier și feroviar, în condiții de distanțare și de igienă; Tot de la 1 iunie devin posibile spectacolele în aer liber, cu un număr maximum de 500 de spectatori, așezați pe scaune la distanțele impuse de regulile de distanțare, cu un control strict la intrare și cu respectarea normelor de igienă; Deplasările între localități vor fi libere, de la 1 iunie. Deci nu va mai fi nevoie de declarație când ieșim din localitate cu mașina, cu piciorul sau cu bicicleta; În ceea ce privește competițiile sportive – se vor putea relua competițiile sportive din 1 iunie, pentru sporturile care se practică în aer liber și mai puțin pentru sporturile de contact. Se vor desfășura fără spectatori; Examenele naționale: Vor avea loc fizic, așa cum au fost planificate și anunțate deja de câteva săptămâni; Din 15 iunie – Evaluarea Națională, apoi vor avea loc examenele de bacalaureat

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.