Elevi, părinți, cadre didactice au luat de bune declarațiile autorităților că vor fi reduse efectivele claselor de elevi în limite mai rezonabile. Nu doar că nu s-a făcut nimic, în sensul că toate clasele de început de ciclu au rămas la fel, dar legea care prevede reduceri de efective de elevi la clasă este contestată la CCR chiar de parlamentarii partidului de guvernământ.

Hotărât lucru, nici sub presiunea virusului COVID-19 autoritțile din Educație nu fac nimic pentru ca în perioada următoare elevii și preșcolarii să fie mai în siguranță. Măsurile sanitare adoptate în această perioadă sunt socotite de foarte mulți cetățeni doar motiv de afaceri pentru cei inițiați.
Proiectul legislativ care prevedea reducerea efectivelor la clasă este contestat la CCR. Acesta prevedea că în învățământul preșcolar [grădinițele]: grupa cuprinde în medie 12 preșcolari, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 17; Până acum, legea prevedea maximum 20 de copii în grupa de grădiniță
În învățământul primar: clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22; Până acum, legea prevedea maximum 25 de elevi în clasă în învățământul primar
În învățământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 22 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26; Până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învățământul gimnazial
În învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26; Până acum, legea prevedea maximum 30 de elevi în clasă în învățământul liceal și profesional.
Autoritățile tolerează, deși ministrul Monica Anisie a declarat altceva, tolerează clase chiar de peste 35 elevi.