Fără mască la examen cu scutire de la medic


Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie a spus că medicii ar trebui să se pronunțe despre purtarea măștilor în timpul examenelor naționale, mai ales în cazul copiilor cu alte probleme de sănătate.

Întrebată în cadrul unei emisiuni televizate dacă și elevii cu astm vor fi obligați să poarte măști, Anisie a răspuns: „Cel mai bine este ca medicul să se pronunțe în acest sens, de aici și prevederea referitoare la purtarea măștii și cea referitoare la temperatura de 37,3. Aceste prevederi, de fapt, sunt ale Ministerului Sănătății. Cred că tot acesta ne poate lămuri în acest sens”.

Monica Anisie a declarat acest lucru în contextul în care a vorbit despre măsurile speciale ce vor fi aplicate în școli în cele două săptămâni în care elevii anilor terminali merg în clase pentru a se pregăti de examene, dar și în perioada desfășurării Bacalaureatului, respectiv a Evaluării Naționale.

Azi a fost prima zi în care elevii au revenit la școală, pentru o perioadă de două săptămâni, în care se vor face cursuri de pregătire pentru examenele naționale. Fiecare unitate de învățământ a respectat Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății. Acesta prevede măsurile de siguranță: fiecare unitate trebuie să aibă la intrare un cadru medical ce va lua temperatura elevilor și profesorilor, elevii vor parcurge un traseu bine definit, vor putea călca pe covorașe cu dezinfectanți și vor avea dezinfectat la dispoziție pentru mâini, vor fi duși în sălile de clasă, iar în fiecare sală nu vor fi mai mult de 10 elevi. De fapt, am prevăzut în Ordin să existe 2 metri distanțare între fiecare elev. Am luat această măsură, pentru că în mediul rural ni s-au semnalat probleme referitoare la acest număr de 10 elevi. Măștile sunt obligatorii potrivit acestui Ordin, dar și Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență”, a declarat ministrul Monica Anisie.

Pentru perioada examenelor naționale se anunță caniculă, o nouă provocare pentru elevii aflați în această situație.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.