
Guvernul Orban este obligat să găsească bani pentru dublarea alocațiilor copiilor, după ce Camera Deputaţilor a respins miercuri, 3 iunie 2020, cu 209 voturi Ordonanţa Guvernului Orban care amâna aplicarea dublării alocaţiilor copiilor până la 1 august 2020. Guvernanții caută acum soluții noi de amânare și nu de aplicare.
Parlamentul a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor până la data de 1 august 2020. Au fost 209 voturi pentru respingerea OUG, 3 voturi împotrivă și 98 de abțineri. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Dacă președintele promulgă legea, Guvernul ar trebui să crească alocația pentru copii până la suma de 300 de lei. Președintele are la dispoziție 20 de zile pentru promulgarea legii, însă o poate retrimite în Parlament.
Guvernul Orban a dat o ordonanță de urgență prin care cerea amânarea termenului de aplicare la legea PSD care prevedea dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei.