Evaluare Națională în plină pandemie


Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării , a explicat în cadrul unei conferințe de presă cum se va desfășura examenul național de evaluare. în condițiile pandemisiei de coronavirus. Elevilor care au temperatură mai mare de 37.3 grade atunci când le va fi măsurată temperatura când ajung la școală li se va lua temperatura de încă trei ori, la interval de 2-5 minute.

„Pentru acei copii cu temperatura peste 37,3, recomand cadrelor medicale să repete succesiv de 3 ori acel procedeu de luare a temperaturii și să lase un termen de 2-5 minute pentru procesul acesta”, a spus Monica Anisie.

Elevii care vor avea totuși temperatură vor veni în a doua etapă a evaluatării naționale care începe pe 29 iunie, etapă care se va re organiza înaintea repartiției computerizate în licee din 10 iulie, a mai spus ministrul. În total, 900 de elevi vor da examenul în condiții speciale, din cauza că sunt bolnavi sau nu pot participa fizic la examene. Pentru examenul de Evaluare Națională vor participa 75.000 de profesori, atât la supravegherea din săli, cât și la evaluarea lucrărilor.

Etapa specială, organizată în contextul pandemiei de COVID-19, este destinată numai copiilor bolnavi sau celor care se află în izolare sau carantină, precum şi celor care la triajul epidemiologic au peste 37,3 temperatura corporală, a amintit Anisie.

„Scopul organizării acestei etape speciale este tocmai acela de a da şanse egale tuturor copiilor. Vreau să precizez că această etapă specială se va organiza înaintea repartiţiei computerizate care se va realiza în data de 10 iulie. Prin urmare, toţi copiii absolvenţi de clasa a VIII-a au şanse egale pentru a participa la Evaluarea naţională”, a susţinut ministrul.

„Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, lucrările elevilor vor merge pentru a fi evaluate în alt județ decât județul din care face parte elevul, inclusiv pentru municipiul București. Și ele vor fi evaluate în alte județe”, a mai spus ministrul Educației.

Monica Anisie i-a îndemnat pe elevi să nu se lase păcăliți de subiectele care au circulat pe diverse siteuri pentru că procedura de întocmire a examenelor este foarte sigură.

„Procedura este foarte sigură, suntem într-adevăr în curtea fostului centru de evaluare și examinare și vă asigur că ceea ce circula pe internet nu este de la Ministerul Educației. Dragi elevi, stimați părinți nu vă lăsați păcăliti de aceste asa-zise subiecte care circula pe internet. Acestea nu sunt cele pe care le veti primi maine dimineataMaine dimineata se vor extrage subiectele, deci nu se pune problema sa existe subiectul pe internet la momentul acesta”, a mai spus Monica Anisie.

Evaluarea naţională începe luni cu proba la Limba şi Literatura Română, iar accesul în centrul de examen se va face până la ora 8,30. La poartă vor fi cadre medicale, care vor face triajul epidemiologic. „Pentru acei copii care au temperatura corporală peste 37,3 recomand cadrelor medicale să repete succesiv de trei ori acel procedeu”, a afirmat Anisie.

La Evaluarea naţională s-au înscris, potrivit ministrului, peste 172.532 de elevi absolvenţi de clasa a VIII-a, iar testele vor avea loc în peste 4.253 de centre de examen. Peste 75.000 de profesori participă la prima etapă a examenului, a precizat ministrul.

„Există peste 900 de elevi care susţin Evaluarea naţională în condiţii speciale, conform procedurii privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe”, a menţionat Monica Anisie.

Anul acesta, a punctat ea, toate lucrările vor fi evaluate în alt judeţ decât cel din care este elevul.

Miercuri, 17 iunie, este programată proba la Matematică, iar pe 18 iunie cea la Limba şi Literatura Maternă, unde s-au înscris peste 10.000 de elevi.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.